Sari la conținut

Sfatul de aur al Părintelui Constantin Necula pentru a ne bucura de un Crăciun Fericit

Părintele Constantin Necula, unul dintre cei mai îndrăgiți preoți din țara noastră, ne vorbește de Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului. Deși trecem prin vremuri tulburi, Crăciunul trebuie să fie unul fericit și încărcat de energie pozitivă.

Părintele Necula compară Crăciunul din acest an cu sărbătoarea Crăciunului de acum 32 de ani, când s-au pierdut multe vieți, iar sufletește lucrurile nu au fost diferite față de acum.

„Este un Crăciun Fericit chiar dacă e un an teribil. Chiar dacă avem mulţi la masa de Crăciun câte un scaun gol. Nu uit că în ţara asta au murit oameni şi acum 32 de ani şi acum.

Între Crăciunul de atunci şi acum nu este mare diferență, sufletește. Este fericit pentru noi ştim cine se naște. Când înțelegi că bebeluşul ala mic, simpatic este Iisus Hristos şi e Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, respiri altfel.

Eu mă simt bine în preajma Crăciunului, mi se încarcă bateria nădejdii. Dragostea o cultivi tot anul. Credința duminică de duminică sau dacă vreți din şabat în şabat, dar în nădejde crești în marile Sărbători.

Crăciun, Nașterea Domnului, e aşa când ai nunta unui fecior pe care îl iubești, nunta unui crai. Toată lumea a vibrat la nunta prințului Marii Britanii. Aici este nunta unui mare, mare rege cu propria lui logodnică, care este firea umană”, a spus părintele Constantin Necula.

În ceea ce privește rolul lui Dumnezeu în cadrul acestui eveniment festiv, părintele Necula ne explică:

„Cred că în primul rând Dumnezeu vrea să nu ne comportăm ca nişte plictisiți. Nişte aroganți plictisiți. Iară Crăciunul? E taina asta în care căutam cadourile sub brad şi apoi plecăm.

E un dar care ne însoțește în toată viaţa noastră. E ca şi căldura dintr-o sobă. Ne însoțește la o distanță oarecare şi când pleci de aici pleci cu mireasma lemnului cu trosnetul lemnului în cugetul, în viaţa ta.

E o memorie. Hristos picură mireasma asta. Aur, smirnă şi tămâie. Ca în momentul învierii Mântuitorului Hristos când am vorbit unde te așezi în tabloul învierii? Unde te pui? Nu crezi în icoane. Ok. Dar unde te pui frate în poza de grup? Unde ești”, întreabă retoric părintele Constantin Necula într-un interviu acordat postului de televiziune Antena3.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel