Din cuprinsul articolului
Sfârșit tragic. „Soției mele i-a explodat intestinul”. O femeie îndurerată a publicat o imagine cu ultimul sărut al soției sale, care i-a murit în brațele sale după ce a devenit prea slăbită pentru a mânca sau a bea.
Laura Oddy, o tânără în vârstă de 34 de ani, din Marea Britanie, angajată în cadrul NHS, a vorbit despre moartea partenerei sale de viață, din cauza malnutriției și insuficienței intestinale, după ce a suferit o insuficiență multiplă de organe. Laura a întâlnit-o pe Michelle, în vârstă de 47 de ani, pe Facebook acum 12 ani și s-a mutat cu ea și cu fiica ei Keira, în vârstă de 19 ani, la doar șase luni de la prima întâlnire.
Michelle suferea de boala Crohn încă de la vârsta de 14 ani, iar afecțiunea a fost gestionată corespunzător până în 2014, când s-a trezit cu o gaură în stomac. Acest eveniment a condus la o insuficiență multiplă de organe și la necesitatea unui transplant rar de cinci organe pentru a-i salva viața, inclusiv intestinul mare și intestinul mic, pancreas și ficat.
După ani de așteptare pentru transplant și menținerea în viață cu ajutorul unei Nutriției Parenterale Totale (TPN), Michelle s-a simțit prea slăbită pentru a continua tratamentul și a murit din cauza malnutriției și insuficienței intestinale în iulie 2023. Laura fusese căsătorită cu Michelle timp de cinci ani și a avut o ultimă conversație cu ea înainte de deces.
Laura a declarat: „Această fotografie (sus) îmi aduce aminte de cele mai rele zile din viața mea. Dar o voi prețui pentru că a fost ultima noastră fotografie împreună și a fost ultimul nostru sărut. Hainele ei încă sunt în cuier, periuța ei de dinți este încă în baie. Îi spun noapte bună în fiecare seară în timp ce adorm. Am ajuns până aici fără ea doar pentru că ea ar fi vrut asta. Știu că o fac mândră și asta mă ține în viață. O iubesc atât de mult.”
Când Laurei și lui Michelle li s-a spus că aceasta nu va supraviețui până în 2023, au stat jos și au avut ultima lor conversație, în care Michelle i-a cerut Laurei să nu „facă nimic stupid”.
Laura a dclarat, pentru The Sun: „Știa cât de implicată am fost în îngrijirea ei atâția ani, așa că îi era teamă cum mă voi descurca după ce va muri. Mi-a spus ‘nu îndrăzni să faci ceva stupid, nici măcar să nu-ți treacă prin minte, dacă nu pentru tine, fă-o pentru Keira’. Mi-a spus că de acum înainte voi fi mama Keirei pentru că ea nu va mai fi mult timp aici. Totuși, a reușit să mă facă să râd pentru că mi-a spus să mă asigur că mănânc în mod corespunzător și le-a spus tuturor membrilor familiei noastre să-mi spună același lucru. Chiar dacă nu putea să mănânce singură și nu a fost niciodată un bucătar desăvârșit. Mi-a spus să nu rămân blocată de moartea ei și să merg mai departe cât de repede aș putea, voia doar să mă facă mândră de ea.”
Michelle a murit în brațele Laurei în iulie 2023, iar de atunci, Laura și-a propus să-și reconstruiască viața în onoarea lui Michelle.
Laura a spus: „E cu mine în fiecare zi și tot ce fac este pentru ea – știind că o fac mândră mă menține în mișcare.”
În 2014, Michelle s-a trezit cu cicatricea operației de cezariană de 10 ani care a „explodat” și a început să scurgă sânge și fecale, deoarece o fistulă i-a străpuns stomacul, lăsând-o cu insuficiență multiplă de organe. A început să piardă dramatic de greutate, ajungând în cele din urmă la doar patru kilograme, și organele ei au cedat, lăsând-o cu doar câteva zile de trăit.
Dar luptătoarea curajoasă a reușit să meargă mai departe și a trecut prin numeroase șederi epuizante la spital, în timp ce asistentele îi administrau un aliment lichid direct în arterele majore de șase ori pe săptămână.
Michelle a luptat încă trei ani înainte de a primi știrea înfiorătoare că avea nevoie de un transplant rar multi-organ – sau că va muri.
Operația de salvare ar fi durat 20 de ore și avea un risc de 35% să moară pe masa de operație – dar dacă reușea, ar fi putut să-și trăiască din nou viața.
Din păcate, în 2023, s-a hotărât că nu va supraviețui operației și a murit în brațele Laurei din cauza malnutriției și insuficienței intestinale – deoarece corpul ei nu mai putea procesa alimentele sau lichidele.
Laura a declarat: „Transplantul nu a avut loc deoarece cam cu patru luni înainte i-au spus că era prea bolnavă să-l facă. Ironic, întrucât asta era motivul pentru care avea nevoie de el. La același consult i s-a spus că probabil mai avea doar un an de trăit. Nu putea primi mai mullte alimente parenterală (TPN) deoarece venele i se blocau, așa că a fost doar o așteptare. Am decis să o aducem acasă pentru a avea o șansă la recuperare cu familia și pentru a petrece Crăciunul cu noi. Aveam asistente de îngrijire paliativă care veneau acasă de trei ori pe zi pentru a-i administra medicamente și îngrijire la sfârșitul vieții. Era într-un scaun cu rotile pentru că era prea slabă. Starea ei s-a deteriorat rapid.”
Boala Crohn este o afecțiune cronică inflamatorie a tractului gastrointestinal, caracterizată prin inflamația continuă a pereților intestinului. Aceasta poate afecta oricare parte a tractului digestiv, începând de la guraă și terminând cu rectul, dar este mai frecventă în zona ileonului și colonului. Boala Crohn face parte dintr-un grup de afecțiuni cunoscute sub denumirea de boala inflamatorie intestinală (IBD), alături de colita ulcerativă.
Principalele simptome ale bolii Crohn includ:
Cauza exactă a bolii Crohn nu este pe deplin înțeleasă, dar se crede că implică o combinație de factori genetici, imunologici și de mediu. Nu există un tratament complet vindecător pentru boala Crohn, dar există opțiuni de tratament care vizează controlul simptomelor și menținerea remisiunii.
Explozia intestinului este un eveniment rar și extrem de grav care poate apărea în cazuri severe de boală Crohn. Aceasta poate duce la perforarea pereților intestinului, provocând scurgerea conținutului intestinal în cavitatea abdominală, ceea ce poate fi o situație de urgență medicală.
Alimentele nu sunt direct responsabile pentru explozia intestinului în cazul bolii Crohn. Cu toate acestea, anumite alimente pot agrava simptomele și pot declanșa pusee ale bolii. Fiecare persoană cu boala Crohn poate avea intoleranțe alimentare individuale, iar un regim alimentar personalizat sub supravegherea unui profesionist medical poate ajuta la gestionarea simptomelor și menținerea unei nutriții corespunzătoare. Este important ca persoanele cu boala Crohn să discute cu medicul lor despre planul lor de tratament și să primească sfaturi personalizate în funcție de starea lor specifică de sănătate.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…