Categories: Stil de viaţă

Sfântul Ștefan, mare sărbătoare pentru creștini. Ce trebuie să faci în a treia zi de Crăciun pentru a-ți merge bine

Sfântul Ștefan este unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul ortodox, Sfântul Ştefan-Cel Încununat, unul dintre ucenicii lui Iisus și primul martir al Bisericii. Este sărbătorit în fiecare an, în a treia zi de Crăciun, la 27 decembrie.

Sfântul Ştefan diaconul este sărbătorit de creştinii romano-catolici, anglicani, reformaţi, evanghelici şi unitarieni pe 26 decembrie, iar de cei ortodocşi şi greco-catolici pe 27 decembrie.

Conform Noului Testament, Ştefan se trăgea din Ierusalim şi avea origini iudeice. De asemenea, Sfântul Ştefan este recunoscut că fiind primul martir creştin care a fost condamnat de către autorităţile Iudaice.

Legenda spune că Iisus Hristos l-a luat pe lângă sine, ca să îl urmeze şi să ia parte la faptele şi minunile sale. Devenind diacon, Ştefan a stârnit atenţia fariseilor.

Aceştia erau nemulţumiţi de faptul că el încearcă să îi convertească pe oameni la creştinism prin predicile despre învăţăturile lui Hristos.

La puţin timp după ce a devenit diacon, Ştefan a fost dus înaintea Sinedriului, sub acuzaţia de blasfemie la adresă lui Moise şi a lui Dumnezeu. A fost interogat de către însuşi Caiafa, cel care îl judecase şi pe Iisus Hristos.

Găsit vinovat de blasfemie, Sfântul Ştefan a fost condamnat la moarte prin lapidare, devenind şi primul martir care a fost ucis pentru că a mărturisit în faţă tuturor credinţa pe care o avea în Iisus. Înainte să îşi dea ultima suflare, el a cerut iertare pentru cei care i-au luat viața.

Locul unde era îngropat Sfântul Ştefan a fost descoperit în anul 415, iar din anul 560 moaştele sale se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma.

Numele Ştefan vine de la grecescul Stephanos care înseamnă „coroana”, „ghirlanda” sau „cununa” cu care erau încununaţi învingătorii.

Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.

Potrivit unei tradiții străvechi, de Sfântul Ștefan este bine să se dea în dar o icoană a Sfântului sau o candelă nouă aprinsă pentru sănătatea rudelor bolnave, dar şi pentru sporul casei. Tot ca un semn al iubirii, preţuirii şi respectului este bine ca în această zi persoanele certate să se împace.

În unele zone din Muntenia, gospodinele pregătesc aşa-numitele „Pâinici ale lui Ştefan”, făcute în forme rotunde, dintr-un aluat foarte asemănător cu cel de cozonac.

Se obişnuieşte că aceste pâinici să se ungă cu miere. De asemenea, pâinicile amintesc creştinilor de pietrele cu care a fost ucis Sfântul Ştefan. Odată ce sunt sfinţite de preot la biserică, painicile se împart copiilor sărmani.

Tot de Sfântul Ştefan, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească.

Se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere, care poartă numele primului mucenic Ştefan.

Nu în ultimul rând, este bine ca în această zi să evităm deplasările în zonele montane și în locuri izolate, care ne pun viața în pericol.

Numele este de origine greceasca – Stephanos – si inseamna “coroana”, “ghirlanda”, “cununa” (cu care erau incununati invingatorii).

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

12 minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

42 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: