Din cuprinsul articolului
Sfântul Mucenic Agapie și cei șapte mucenici. Rugăciune puternică!
Sfantul Mucenic Agapie era originar din Gaza, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripole (Fenicia), Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Plisiu si cei doi Alexandru, din Egipt. Dintre acesti mucenici numai Agapie primise botezul prin afundare in apa. Ceilalti au primit botezul sangelui, potrivit crestinortodox.ro.
Acestor tineri li s-a alaturat atunci si Agapie, un cetatean de vaza al cetatii, care suferise si pana atunci mult pentru Hristos. Cu totii au fost ucisi prin decapitare in anul 303.
Rugăciunile pe care credincioșii le rostesc astăzi se îndreaptă către Sfântul Mucenic Agapie și cei șapte mucenici, dar una dintre ele este foarte puternică.
Rugăciune 15 martie – Iată mai jos rugăciunea puternică ce se citește azi!
„Bucurându-ma de dumnezeiasca marire la care te-ai înaltat, o, Sfinte Agapie, îndraznesc sa alerg la ajutorul tau pentru tamaduire.
Stiu, Mucenice, ca încercarile vin din rânduiala lui Dumnezeu. Stiu ca prin boala trupului, sufletul se curateste, si ca rabdarea este rasplatita de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznadejdii îmi tulbura mintea si ma departeaza de rugaciune.
De aceea dar, o, Sfinte, gasesc alinare în cugetarea la vindecarile tale minunate. Tu ai tamaduit multimea de copii spre bucuria parintilor lor. Tu ai îndreptat spatele batrânei gârbove, tu ai dat sanatate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei.
Stiind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Agapie, ia viata mea în mâinile tale si mijloceste precum stii mîntuirea mea.
Daca voia Domnului este sa duc cu rabdare crucea bolii, da-mi putere si ajuta-ma sa nu cârtesc din cauza neputintelor. Dar daca Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugaciunile tale, atunci sa ma tamaduiesti fara sovaiala, noule doctor fara-de-arginti, ca vazând aceasta sa-ti multumesc tie si sa-l laud în vecii vecilor pe Doctorul sufletelor si al trupurilor, prin cântarea: Aliluia!
Amin!”