Mare sărbătoare pentru toți creștinii! Cele mai importante tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este prăznuit de credincioși pe 26 octombrie.

Sfântul Dumitru, care a devenit guvernator al Tesalonicului după moartea tatălui său şi care, în tradiţia populară românească, este considerat patronul păstorilor sau cel care desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele, este sărbătorit, sâmbătă, de creștini.

A trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305) și a murit pentru că a mărturisit că este creștin. A fost întemnițat și apoi ucis cu sulița.

În credinţa populară, Sfântul Dumitru este vestitorul ierii şi patronul păstorilor. Astfel, dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă plantele.

Se mai spune că de Sfântul Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

Această sărbătoare este întâmpinată în fiecare an cu hramuri, pomeni cu colaci, dar şi jocuri cu focuri vii. După hramul Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru reprezintă ultima şi cea mai însemnată sărbătoare a toamnei, care, conform superstiţiilor pastorale, reprezintă începutul iernii.

Printre cele mai spectaculoase obiceiuri care se săvârşesc în ajun de Sâmedru sunt focurile vii. În ajunul sărbătorii, în noaptea de 25 octombrie se ţine “Focul lui Sâmedru”, moment in care oamenii obişnuiesc să aprindă focuri în curţi sau pe dealuri.

Conform tradiţiei populare, oamenii care sar peste flăcări vor fi sănătoşi întregul an şi feriţi de necazuri, nenorociri şi boli. Rolul focului este de a alunga fiarele, având şi puteri roditoare, astfel încât după ce este stins oamenii obişnuiesc să arunce în grădină cenuşa şi cărbunii.

Femeile obişnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri şi prune uscate tuturor celor care sar peste foc.

De asemenea, în această zi se pomenesc şi morţii şi se dă de pomană coliva de Sâmedru, dar şi colaci în formă de cruce.

Conform tradiţiei, Sânmedru era considerat patronul păstorilor. Pentru a putea vedea cum va fi iarna care vine, păstorii obişnuiesc să îşi aşeze cojocul pe iarbă în mijlocul oilor, aşteptând să vadă care oaie se va aşeza pe el. Dacă o oaie neagră se aşează înseamnă că iarna va fi una bună, în timp ce dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aprigă.

Un alt mod de a afla cum va fi iarna este să urmăreşti mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sfântului Dumitru. Dacă dimineaţa se va trezi întâi o oaie albă şi va pleca înspre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.

În Bucovina, persoanele care vor semăna usturoiul după sărbătoarea Sfântului Dumitru vor avea parte anul viitor doar de pagubă.

În regiunea Olteniei, oamenii cred că doar dacă vei respecta toate tradiţiile acestei sărbători vei fi într-adevar protejat de necazuri şi primejdii.

De Sfântul Dumitru nu trebuie folosit pieptănul. În caz contrar vei atrage asupra ta necazuri şi primejdii, potrivit credinţei populare.

În anumite zone, ţăranii îl cinstesc pe Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfânta Împărtăşanie.

Tot de Sfântul Dumitru, servitorii se tocmesc pentru diverse treburi şi se strică stânele.

Gospodinele spun că varza trebuie pusă la murat după ziua Sfântului Dumitru ca să fie bună şi să reziste toată iarna

Sfântul Dumitru este şi o zi a soroacelor. Este ziua în care se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani de Sfântul Gheorghe, de unde şi vorba că “la Sân-George se încaieră câinii, iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii”.

Este tradiţie din străbuni că, an de an, în ajunul zilei de Sfântul Dumitru, localnicii să facă un foc mare la marginea satelor şi să petreacă alături de familie şi de prieteni. Focul lui Sumedru semnifică sfârşitul anului agricol şi începutul sezonului rece.

“Hai la focul lui Sumedru, c-a mâncat căţeaua iedu!”, strigă copiii. Oamenii speră că flăcările vor mistui şi necazurile. Anul acesta, grindină le-a stricat serios socotelile. La final, unii localnici pleacă acasă cu câte un tăciune, pe care îl aruncă în grădina sau în livada, că să aibă noroc şi recolte bogate anul viitor.