Sari la conținut

Sfântul Dimitrie cel Nou. Sute de credincioși se roagă la ocrotitorul Capitalei. Cea mai puternică rugăciune pe care să o citești astăzi

Sfântul Dimitrie cel Nou de la București
Sursă foto: Sfântul Dimitrie cel Nou de la București, numit și „Basarabov” / Foto: Oana Nechifor
Sfântul Dimitrie cel Nou de la București

Conform calendarului ortodox, în fiecare an, la data de 27 octombrie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Este o zi importantă pentru credincioși, notată cu cruce roșie.

Sfântul Dimitrie cel Nou s-a născut în secolul al XIII-lea, în satul Basarabi, lângă Rusciuc (Ruse, Bulgaria), în vremea țaratului vlaho-bulgar al lui Petru și Ioniță Asan.

A fost un copil sărac, care își câștiga pâinea mergînd la păscut cu oile și vitele localnicilor din satul său.
A crescut cu iubire față de Dumnezeu și era nelipsit de la slujbe, dornic să învețe cât mai multe despre Mântuitor, despre Aposoli și despre Sfinții Părinți. De-a lungul vieții, a respectat toate posturile și se ruga mereu la Dumnezeu.

Și-a dorit să devină călugăr, astfel că a îmbrățișat viața monahală de tânăr.

În timp, după ce s-a călugărit, Sfântul Dimitrie s-a retras într-o peșteră pe malul râului Lom, unde și-a petrecut tot timpul, departe de restul oamenilor, în post și rugăciune.

Potrivit bisericii, nu se știe exact când a murit și se spune că și-a ales singur locul de veci, între două pietre. Când a simțit că se apropie sfârșitul, Sfântul s-ar fi așezat singur în acel loc.

În fiecare an, în preajma zile de 27 octombrie, are loc un pelerinaj la Catedrala Patriarhală din București. Anul acesta, credincioșii sunt așteptați în perioada 21- 29 octombrie, pentru a se închina la racla Sfântului Dimitrie cel Nou, dar și la o parte din moaștele Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie.

În plus, Patriarhia Româna a adus Icoana Maicii Domnului din Grecia și un fragment din moaștele Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Program pelerinaj Sfântul Dumitru 2023

Pelerinii din Capitală, dar și cei veniți din alte colțuri ale țării se vor putea închina la relicvele sfinte în perioada 21-29 octombrie 2023, zi și noapte.

Vineri, 27 octombrie 2023, la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor:

  • 09:30 – 13:00 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod, preoți și diaconi, în Altarul Mare de Vară.
  • 08:30 – 11:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură, lângă Altarul Mare de Vară.
  • 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală.

Cea mai puternică rugăciune de Sfântul Dimitrie cel Nou

Rugăciunea Tatăl Nostru
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Rugăciunea I:

Pe noi care te fericim cu credință și prăznuim prin glasuri de laudă pomenirea ta, de tot necazul și patima, de boli năpraznice, din primejdii și din nevoi izbăvește-ne te rugăm; ca să preamărim îndrăznirea ce ai către Stăpânul, ca slugă credincioasă, preafericite Dimitrie.

Rugăciunea a II-a:

Cu nebiruită vitejie, cuvioase părinte, și cu preaînaltă înțelepciune, luptându-te împotriva patimilor și toată deșertăciunea urând, nicidecum nu a putut vicleanul vrăjmaș să te înșele, ca oarecând pe strămoși, prin gustarea celor oprite, sau cu ridicarea firii împotriva Ziditorului; ci cu amărăciunea înfrânării, ca cu o preadulce desfătare petrecându-ți toată viața, desăvârșită smerenie ai câștigat; și nu numai în viață ai petrecut necunoscut, ci și după moarte ți-ai ascuns trupul în apa Lomului. Dar Domnul Cel ce preamărește pe slugile Sale, te-a descoperit ca o comoară izvorâtoare de tămăduiri, tuturor celor ce pătimesc. Roagă-te dar pentru sufletele noastre.

Rugăciunea a III-a:

Cuvioase părinte, din pruncie faptelor celor bune urmând și viață fără prihană prin muncă câștigând, vas ales te-ai arătat al Sfântului Duh și de la El învrednicindu-te de harul minunilor ai întărit pe oameni în frica Domnului. Iar acum cu strălucirea dumnezeieștilor raze luminându-te, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să lumineze ochii noștri cei sufletești, ca să nu ne poticnim întru întunericul păcatelor, Părinte Dimitrie.

Rugăciunea a IV-a:

Din boli, din nevoi, din dureri și din patimi, scapă sfinte pe cei ce te cinstim; degrab ascultându-ne când strigăm cu osârdie: O Dimitrie preafericite și bune, întinde-ți mâinile către Stăpânul și-L roagă, ca toți să ne mântuim.

Rugăciunea a V-a:

Degrab izbăvește-ne din necazuri, pe noi cei ce te-am câștigat folositor în nevoi, mărite Dimitrie; apără, mântuiește de boli tot poporul; roagă-te îndelung și înduplecă pe Stăpânul spre noi cei ce prăznuim sfântă pomenirea ta”.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel