Categories: Stil de viaţă

De ce este atât de iubită sfânta Parascheva, cuvioasa ale cărei minuni nu contenesc. Sărbătoare imensă pentru toți creștinii

Sfânta Parascheva este cunoscută în popor ca Sfânta Vineri, personaj des întâlnit în basmele românilor. Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, cuvioasa Parascheva a săvârşit numeroase vindecări miraculoase şi alte minuni în timpul vieţii sale.

Pe 14 octombrie, creștinătatea ortodoxă o celebrează pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, dar anul acesta și sărbătorile religioase au reguli stricte.

Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost aduse la Iași în 1641, pe vremea  domnitorului Vasile Lupu și au fost depuse la Mănăstirea Trei Ierarhi. În 1888, lăcaşul de cult a fost afectat de un incendiu, catafalcul şi racla din lemn au ars, dar în chip minunat, moaștele au rămas neatinse de foc. Atunci au fost mutate în Catedrala mitropolitană unde se află și astăzi, iar Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată ocrotitoarea Iaşiului și a întregii Moldove.

Credincioșii o cinstesc în fiecare an pe 14 octombrie, iar pelerinajul de la Iaşi a început să ia amploare în 1996, când a fost adus din Grecia și capul Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României.

Din anul 2000, a devenit o tradiție ca la Sărbătoarea Sfintei Parascheva să fie aduse și moaște ale unor sfinţi din străinătate, un motiv în plus ca pelerinii să vină la hram.

Anul acesta, Mitropolia Moldovei și Bucovinei programase ca pelerinajul să aibă loc între 8 și 15 octombrie, în condiții sanitare stricte. Creșterea cazurilor de coronavirus a dat peste cap această organizare, deoarece Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a interzis accesul pelerinilor. Așa se face că pot sta la rând ca să se roage doar cei care au domiciliul în Iași, iar asta doar după ce sunt legitimați de jandarmi.

După ce se renunțase la scoaterea raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, în curtea Catedralei, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a decis în ultimul moment să scoată totuși racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva chiar înainte de slujba pe care preoții o vor ține la catedrala din Iași.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Constantin Sturzu.

Sfânta atât de iubită a săvârșit minuni pentru cei care s-au rugat la ea cu sufletul curat. Există o mulțime de mărturii legate de vindecări miraculoase sau de vieți care au fost schimbate în bine. Persoane care au trecut cu bine de cumpene grele ale vieții: boli incurabile sau situații aparent fără ieșire. Însă rugămintea fierbinte la Sfânta Parascheva a făcut minuni.

Sfânta Parascheva a vindecat boli, probleme de familie, a alinat dureri atroce fizice și sufletești.

O carte publicată, în 2005, de editura Mânăstirii Sihăstria, intitulată „Suferințele Mamei Blondina – O martiră a Siberiei”, consemnează multe dintre minunile Cuvioasei Paraschiva prin vorbele unei păcătoase creștine.

Mulţi oameni care suferă de dureri crunte intră în biserică, se roagă la moaşte şi pleacă de acolo liniştiţi. Se spune că Sfanta Parascheva vindecă atât durerile sufleteşti cât şi pe cele trupeşti. Acatistul ei face minuni atunci când este citit cu credință și evlavie. Mulți dintre cei care au fost rătăciți și îndepărtați de la credință s-au întors pe calea cea bună datorită Cuvioasei.

În anii precedenţi, pelerinii veniţi la Iaşi din toate colţurile ţării au stat şi câte 12 ore la coadă pentru a ajunge să se închine la racla cu sfintele moaşte, cozile întinzându-se pe distanţe de câţiva kilometri. Credincioşilor care stăteau noaptea la rând pentru a se închina la sfintele moaşte le erau oferite de către autorităţi, dar şi de către Mitropolie, ceai cald şi pachete cu mâncare.

Anul acesta, în contextul pandemiei, marea sărbătoare a fost precedată de proteste ale credincioșilor împotriva măsurilor autorităților care nu permit credincioșilor din alte orașe să vină să se închine la raclă.

Însă fiind un an special, cu siguranță cei care vor ajunge la moaștele Sfintei Parascheva se vor ruga puternic ca pademia care ne-a zguduit viețile să se termine cât mai repede.

Recent Posts

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

5 minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

15 minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

35 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

o oră ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Citeste si: