Din cuprinsul articolului
În ziua de 17 iulie, creștinii ortodocși o prăznuiesc pe Sfânta Marina, izbăvitoare de duhuri rele şi ocrotitoarea celor aflați în suferință.
Originară din Antiohia Pisidiei, Marina era singura fiică a preotului păgân Edisie. După ce i-a murit mama, tatăl său a încredinţat-o unei femei.
Cine a fost Sfânta Marina
La vârsta de 12 ani, Marina a învăţat credinţa în Hristos de la creştinii din localitatea natală. Inima ei tânără s-a înflăcărat de dragostea pentru Hristos, Marina luând hotărârea de a rămâne fecioară şi de a-şi închina viaţa lui Dumnezeu.
Până la vârsta de 15 ani, Sfânta Marina şi-a petrecut viaţa în rugăciune, însă a fost pârâtă dregătorului cetăţii. Acesta a arestat-o, dar văzând cât e de frumoasă, a cerut-o de soţie, potrivit crestinortodox.ro.
Fiind întrebată de unde este şi care îi este numele, ea a răspuns: „Marina mă cheamă, născută şi crescută în Pisidia; şi cred în numele Domnului meu”.
Pentru că a refuzat să se lepede de Hristos, dregătorul cetăţii a poruncit să fie bătută cu toiege fără milă, până când tot pământul s-a înroşit de sângele ei.
Apoi Marina a fost aruncată în temniţă, unde i s-a arătat un balaur care vărsa foc împrejurul ei. Speriindu-se, sfânta s-a rugat, iar balaurul s-a prefăcut într-un câine negru, pe care Marina l-a bătut în cap şi peste spinare cu un ciocan, până când l-a învins.
Rămânând tare în credinţa lui Hristos, Marina a fost supusă din nou la multe chinuri, pe care le-a răbdat cu bărbăţie, în final ighemonul tăindu-i cu mânie capul.
Ultima rugăciune a Sfintei Marina
Cand era martirizata ultima rugăciune a Sfintei Marina mireasa lui Hristos care i-a cerut Domnului sa ii dea in dar: Ajutor ca sa poata ajuta toti crestinii care se vor ruga la Ea in dificultate si in necaz.
„Doamne Atotputernice, acceptă cererea mea. Fii milostiv cu toți cei care, după ce au auzit despre martiriul meu, vor cinsti amintirea roabei tale Marina și se vor întoarce catre mine cu rugăciuni. Iartă-le păcatele, căci știi că suntem facuti din carne și sânge. Ajută-le, Doamne, dacă cad în ispită sau se află într-o situație dificilă, sau sunt judecați și te roaga în numele meu.
Acordă-le, Doamne, victoria asupra dușmanilor care îi atacă în mod nedrept. Eliberează -i de demonii răi pe toți creștinii care mi-au chemat numele pe patul de moarte și demonii să nu se apropie de ei. Fie ca voia Ta să fie în toate, atât în Rai, cât și pe pământ în vecii vecilor.
Și acum să punem în inimile noastre cuvintele Mântuitorului, Care a dat pentru Aleasa Sa o mare îndrăzneală și harul de a-i ajuta pe toți cei care se întorc la ea cu rugaciune: Amin”.
Rugaciunea îi ajută pe cei bolnavi, îndurerați, suferinzi
Raspunsul Domnului Iisus Hristos dat Sfintei Marina:
„Fericită ești tu, Marina, căci în ceasul tău de moarte mijlocești pentru păcătoși. Le voi da curajul să-l învingă pe diavol și, de dragul martiriului și amintirii tale, voi împlini tot ce mi-ai cerut să fac acum.
Nici un duh rău nu se va apropia de locurile în care se vor odihni moaștele tale. Sa fie in acel loc vindecare de toate bolile, iertarea tuturor păcatelor, sa domneasca pacea și dragostea Tatălui Atotputernic si al Adevarului. „
De aceea, puterea binecuvântată a Sfintei Marina este atât de mare – până la urmă, conform făgăduinței Domnului Însuși, duhurile răului nu se pot apropia de ele. Rugăciunea către Sfânta Marina îi alungă pe demoni, mai ales ajuta pe cei care se află pe patul de moarte, deoarece acestea vad taine mari.
Rugaciunea la Sfinta Marina îi ajută pe cei bolnavi, îndurerați, suferinzi să găsească bucurie, dragoste, pace și împlinirea a toate cate cer.