Din cuprinsul articolului
De Sfânta Maria, în jur de 2,2 milioane de români celebrează onomastica lor. Majoritatea sunt femei și poartă numele de Maria.
De câțiva ani, în prag de 15 august, când este prăznuită Adormirea Maicii Domnului, rețelele de socializare se inflamează: „Trebuie să le spunem La Mulți Ani Mariilor și Marianilor?” Mulți susțin că, fiind vorba de moartea Maicii Domnului, urările sunt nepotrivite și trebuie păstrate pentru 8 septembrie, la Nașterea Maicii Domnului.
În popor, Adormirea… este numită „Sfânta Maria Mare”, iar Nașterea…, „Sfânta Maria mică”. Așadar, prima este mai importantă decât a doua.
Apoi, noi, creștinii, credem că prin jertfa Sa pe Cruce, Hristos a învins definitiv Moartea. Vorbim despre adormiți sau repauzați, pentru că știm că moartea este doar o trecere spre viața veșnică. Nu așa cum în mod nefericit spun mulți, la decesul cuiva (inclusiv un purtător de cuvânt al Casei Regale despre Regina Ana): „A trecut în neființă”.
De aceea, ziua din calendar în care sunt prăznuiți sfinții este cea a morții lor, nu a nașterii, deoarece murind s-au născut „întru veșnicie”.
Acest lucru i-l spune și arhanghelul Gavriil Mariei, anunțându-i adormirea: „Nu te teme, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare”.
Când Iisus coboară personal, pentru a-i lua sufletul și a-l duce la Ceruri (în icoane, sufletul Maicii Domnului este înfățișat ca un prunc în brațele Fiului său, simbol al nevinovăției), îi spune: „Fericită să fii și să se bucure inima ta… Intră în sălașurile cele veșnice cu pace și bucurie, ca să vezi slava mea și să te bucuri prin harul Duhului Sfânt”.
Așa cum Mântuitorul a avut grijă ca, prin Naștere, să lase trupul Maicii Sale feciorelnic și nestricat, El nu putea îngădui ca acest trup să se strice prin moarte. La trei zile de la Adormire, mormântul este deschis pentru ca și veșnic întârziatul Toma să-și poată lua rămas bun, însă mormântul este descoperit gol: Maica Domnului este singurul muritor al cărui trup a fost urcat la Ceruri.
În fine, troparul praznicului spune: „Mutatu-te-ai la viață, ceea ce ești Maica Vieții”. Așadar, despre ce tristețe vorbim? Le puteți spune la mulți ani apropiaților, potrivit EVZ.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…