Sari la conținut

Sfânta care te ajută să te căsătorești și să ai pace în familie. Ce e bine să faci pe 5 mai

Sfânta Irina este o sărbătoare fixă, pe 5 mai în fiecare an, cu cruce neagră în calendarul ortodox, dar cu profunde semnificații pentru creștini.

Sfânta Irina sau aducătoarea de pace. Protejează căsniciile și grăbește căsătoria celor singuri, ce trebuie să faci azi pentru a-ți merge bine tot anul? Se spune că rugăciunea adresată sfintei face minuni și îndeplinește dorințe, mai ales celor care vor să-și găsească un partener de nădejde.

Sfânta Muceniță Irina a învățat și a simțit dragostea de Dumnezeu în ciuda faptului că s-a născut păgână. Ea este denumită protectoarea căsniciilor și cine se roagă sincer la ea poate fi binecuvântat în scurt timp cu o căsătorie binecuvântată.

Sfânta Muceniţă Irina numită la naștere Penelope a fost trimisă dincolo de cetate, de însuși tatăl ei, de la 6 ani,  într-un turn cu multe camere. A fost închisă în acest turn, împreună cu 13 fecioare, o învăţătoare cu numele Caria şi cu Apelian, un bătrân înţelept. Sfânta Irina a fost singura fiica a lui Liciniu, rege în cetatea Maghedon.

Într-o noapte, i-a apărut în vis îngerul lui Dumnezeu care i-a spus: „Penelope, de-acum nu te vei mai numi aşa, ci Irina („pace”), şi vei fi multora scăpare şi adăpostire şi prin tine se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toată lumea”.

Numele de Irina provine din grecescul Eirene, zeiţa păcii în mitologie.

O alta variantă atestă fapul ca „Eirene” venea din ebraica, cuvântul de bază fiind „salom”, ce ar reprezenta de fapt binecuvântarea lui Dumnezeu dată oamenilor. Sensul cuvântului „salom” se extinsese chiar la o definiţie dată de credincioşi lui Iisus Hristos şi anume „El va fi pacea noastră”. Alte derivate ale numelui de Irina sunt şi Irinca şi Irena.

Sfânta Mare Muceniță Irina este chemată mai ales de cei care își doresc o căsătorie grabnică și fericită. În Grecia, ea este și sfânta ocrotitoare a polițiștilor.

Sfânta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian şi a primit botezul de la Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

Trecerea sa la creştinism l-a înfuriat pe tatăl ei, motiv pentru care a dorit să o supună la diferite torturi. Prin darul primit de la Dumnezeu, Sfânta Irina îl va converti în chip minunat pe tatăl ei la creştinism.

A fost supusă la multe chinuri în vremea a patru împăraţi. Regele Sedechia a îngropat-o până la gât într-o groapă umplută cu şerpi şi cu scorpioni, dar îngerul Domnului a păzit-o pe sfânta fecioară muceniţă întreagă. Apoi regele a încercat să o taie în două cu fierăstrăul, dar fierăstrăul s-a frânt de trupul ei ca şi când trupul ar fi fost de marmură. Acelaşi rege a legat-o de o roată de moară sub o moară de apă şi a dat drumul şuvoiului, nădăjduind că aşa fecioara muceniţă se va îneca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a rămas vie şi nevătămată.

Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus în picioare încălţăminte de fier, i-a încărcat în spate un sac de nisip, a înhămat-o la o căruţă şi a pus să fie mânată că un animal cale lungă dincolo de cetate. „Cu adevărat sunt că o vită înaintea Ta, O Doamne!” a rostit muceniţa, alergând legată în urmă torţionarilor ei. Dar îngerul Domnului a cutremurat pământul, iar pământul s-a deschis şi i-a înghiţit pe chinuitori. Supravieţuind tuturor torturilor, mulţi păgâni au lepădat păgânismul şi au alergat la Hristos crezând şi botezându-se.

Irina a intrat în cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetăţii, Numerian, a aruncat-o consecutiv în trei tauri din metal încins. Dar ea nu a murit.

Când Irina a sosit în cetatea Mesembria, a fost omorâtă de regele Sapur, dar Dumnezeu a înviat-o. Regele şi mulţi din popor, văzând această, au crezut în Hristos şi s-au botezat.

În cele din urmă, Sfânta Muceniţă Irina s-a întins într-un sicriu şi i-a poruncit lui Apelian să-l închidă. După patru zile, când au deschis sicriul, au văzut că trupul Irinei nu mai era în el. Aşa a proslăvit-o Dumnezeu în veci pe Sfânta Mare Muceniţă Irina.

Cine dorește să aducă pacea în viața sa și de ce nu, o întâlnire cât mai grabnică cu alesul sau aleasa sa, este bine să se roage la Sfânta Irina.

Citiți mai departe Rugăciunea către Sfânta Irina, aici…

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel