Sari la conținut

Sf. Parascheva, tradiții și obiceiuri! Mare păcat să faci asta azi! Cum să-ți fie ziua, pentru spor în toate, tot restul anului

Sfânta Parascheva este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României, mai exact, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Sute de biserici de parohie din România sunt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, Bulgaria şi Serbia credincioşii ortodocşi o cinstesc, deasemenea, cu multă evlavie.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este numită în Acatistul ei “mult folositoare”. Fiecare icos se încheie prin cuvintele: “Bucură-te Sfânta Parascheva, mult folositoare”. O citire sau o ascultare atentă a Acatistului ei ne arată în ce fel este ea “mult folositoare”, potrivit Cristinei Toma, în jurnalspiritual.eu.

Sfânta Cuvioasa Parascheva alină suferinţa, mângâie pe cei întristaţi, izbăveşte pe cei deznădăjduiţi (Icos 1).

Sfânta Cuvioasa Parascheva ascultă rugăciunile preoţilor cucernici, se roagă Maicii Domnului pentru fecioare, povăţuieşte văduvele, ajută pe străini, mângâie pe cei prigoniţi, vindecă bolile trupeşti (Icos 2).

Sfânta Cuvioasa Parascheva sprijină pe cei bătrâni, miluieşte pe cei săraci (Icos 3).

Sfânta Cuvioasa Parascheva mijloceşte către Domnul pentru toţi creştinii, risipeşte furtunile, aduce mana roditoare şi belşug (Icos 4).

Sfânta Cuvioasa Parascheva păzeşte în suflete dreapta credinţă şi cinstirea Sfintei Cruci (Icos 5).

Sfânta Cuvioasa Parascheva ocroteşte şi izbăveşte de boli, de spaimă şi de pagube (Icos 6).

Sfânta Cuvioasa Parascheva este mijlocitoarea celor ce au greşit, folositoarea celor asupriţi, îndreptătoarea judecătorilor răi, scăparea celor judecaţi şi osândiţi, contenire a patimilor, nesprijinitoare a celor ce caută numai folosul lor, neizbândire a mijlocirilor celor vicleni, domolire a celor puternici, întărire a slăbănogilor, stârpitoare a răutăţilor, izvorâtoare a milostivirii (Icos 7).

Sfânta Cuvioasa Parascheva este invocată prin rugăciuni şi cântări, ca fiind mărirea monahilor, povăţuitoarea obştii, cinstitoarea cuvioaselor, păzitoare a sihaştrilor, povăţuitoare a dreptei credinţe şi surpătoare a eresurilor (Icos 8)

Sfânta Cuvioasa Parascheva este cinstită ca fiind aducătoare de ploi mănoase, îmbelşugătoare de roade bune, veselitoarea plugarilor (Icos 9).

Sfânta Cuvioasa Parascheva este lăudată ca, cinstitoare a celor ce ne miluiesc, întăritoare a celor ce ne slujesc, împreună- lucratoare cu cei ne hrănesc (Icos 10).

Sfânta Cuvioasa Parascheva este chemată în rugăciune ca fiind mângâietoarea celor nenorociţi, povăţuitoarea celor rătăciţi, preablânda îndreptătoare, grabnică ajutătoare (Icos 11).

Sfânta Cuvioasa Parascheva este rugată să izbăvească pe oameni de toată răutatea, de ceasul osândirii şi de chinul cel de veci, pentru că este pentru toţi credincioşii laolaltă şi pentru fiecare în parte feritoare de răutăţi, aducătoare de bunătăţi.

Ce trebuie să faci în această zi pentru a-ți merge bine tot anul și ce este total INTERZIS

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii

În tradiţia populară Sfânta Parascheva este asociată Sfintei Vineri (numele Sfintei în greacă înseamnă vineri). Aceasta este o asociere mai recentă, deoarece din cele mai vechi timpuri Sfânta Vineri are o reprezentare duală: malefică şi benefică, provenind din cultul zeiţei romane Venus.

Cultul a fost preluat prin superstiţii populare, atribuindu-i Sfintei Vineri un chip dual: văduva bătrână, rea, un fel de Joimăriţa, aducătoare de năpastă, care pedepseşte femeile care lucrează vinerea. Pedepsele sunt de la fierberea de vii în cazane până la transformarea în nevăstuica. Cultul zilei de vineri provine de la ţinerea zilei în care a fost răstignit Iisus. Sfânta Parascheva este cunoscută în popor ca Sfânta Vineri, dar se crede că este sfânta care vine întotdeauna în ajutor dacă este rugată cu credinţă şi inima curată.

Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, cuvioasa Parascheva a săvârşit numeroase vindecări miraculoase şi alte minuni. Şi tot în popor se spune că cel care nu poate să ajungă la Iaşi pentru a se închina sfintelor moaşte, să meargă de ziua praznicului la orice biserică şi să se roage cu credinţă, pentru că Sfânta Cuvioasă Parascheva îl vede şi îl aude şi tot ea îl va ajuta să îşi îndeplinească cererile pe care le are. Apoi, dacă se roagă, e bine să şi postească, pentru că rugăciunea şi postul ajută mai repede sufletul şi trupul.

În această zi, se fac pomeni pentru morţii care nu şi-au găsit liniştea, au murit fără lumânare sau au fost îngropaţi fără preot. Se împart lipii, vin şi must.

De Sfânta Parascheva nu se lucrează, nici la serviciu şi nici în casă, pentru a te feri de pericolul bolilor de ochi şi durerilor de cap;

La ţară, bătrânii nu făceau nici focul de Sfânta Parascheva.

De Sfânta Parascheva nu se spală şi nici nu se coase, altfel te alegi cu negi la mână. Fetele ţineau la această superstiţie pentru a-şi păstra fecioria, iar bătrânii, pentru belşug.

Ea apare în vise şi împărtăşeşte leacuri populare celor bolnavi sau îi atinge cu toiagul pe cei care nu respectă avertismentele ei;

De Sfânta Parascheva nu se mănâncă nuci, castraveţi şi poame în formă de cruce;

De Sfânta Parascheva se poate prezice vremea: dacă ziua de 14 octombrie este frumoasă sau mohorâtă, tot aşa vor fi şi celelalte sărbători de peste an. Iar dacă zilele de toamnă de până acum nu au fost ploioase, este semn că iarna se va lăsa curând.

Se spune că în această zi, dacă frunzele copacilor se îngălbenesc şi cad repede, va urma un an bogat în recolte.

La ţară se mai păstrează tradiţia îngropării verii. Oamenii fac o groapă în grădină, unde înmormântează simbolic vara, semnificând astfel începutul anotimpului rece.

Dacă oile dorm înghesuite și strânse laolaltă în această zi, ciobanii cred că iarna care va veni va fi una lungă, grea și friguroasă. Dacă în schimb oile dorm risipite, iată un semn că iarna care va veni va fi domoală și blândă.

Tot în această zi, în multe zone ale ţării se organizează târguri de toamnă cu produse din gospodăria ţărănească. Încep pregătirile de iarnă şi se obişnuieşte să se cumpere cojoace şi pături.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel