Din cuprinsul articolului
În ultimele zile, la camera de gardă a spitalelor au ajuns din ce în ce mai mulți oameni, în condiţiile creşterii cazurilor de viroze respiratorii. Pentru cei care vor să stea departe de virus, medicul infecţionist Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balş”, face o serie de recomandări.
„În primul rând, ar trebui să facem următoarea precizare. Sezonul rece vine în fiecare an și nu este de mirare că avem multe infecții respiratorii aici. De această dată discutăm în continuare de infecția cu SARS-Cov 2.
Dar vestea bună e că lucrurile au început să se echilibreze, adică este în scădere. E un trend descendent și foarte probabil că în viitorul apropiat nu vom avea probleme legate de COVID. Apropo de circulație, sunt virusurile gripale care, cu siguranță, că ne vor face probleme și alte virusuri care se transmit pe cale respiratorie.
Încă nu a început propriu-zis sezonul, dar să știți că deja jumătate dintre cei care se prezintă la camera de gardă, de exemplu, la Matei Balș, indiferent de vârstă, sunt cu aceste infecții respiratorii și foarte probabil că în luna care urmează, lucrurile vor merge în creștere și vom avea tot mai multe prezentări care ar putea să fie cauzele.
Dar și înainte de 2020, în fiecare sezon aveam o circulație intensă pentru virusurile gripare, de exemplu, care era în final de an și la începutul anului următor, lucru care probabil că se va întâmpla și acum, depinde de noi în raport cu vaccinarea antigripale”, a transmis Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase, potrivit antena3.ro.
Recomandări pentru părinți
„Nu ne trimitem copilul care are o simptomatologie respiratorie acută la școală, nu mergem în colectivități pentru a nu crea focare. Sigur, putem să îl folosim pe medicul de familie sau un alt medic putea poate fi medicul pediatru, de exemplu.
Atenție cei care nu au factori de risc. Persoanele tinere pot să aibă o perioadă de timp în care se tratează acasă, dar dacă vorbim de cei care sunt în vârstă și cu boli cronice, mare atenție că de multe ori pot să apară complicații destul de repede și ar trebui să ajungă fie la medicul de familie în primă fază, fie chiar la o cameră de gardă.
Va fi curând și vaccinarea pentru SARS-Cov-2, în varianta updatată izolare. În momentul în care am o simptomatologie acută, urmărire întâi prin medicul de familie sau medicul pediatru, ori de câte ori am probleme reale, ajung la camera de gardă cea mai apropiată. Nu trebuie să fie spital de boli infecțioase”, a mai spus Adrian Marinescu.