Din cuprinsul articolului
Un medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Vaslui a câștigat un proces împotriva instituției, în care a acuzat conducerea de hărțuire psihologică și de nerespectarea drepturilor sale la locul de muncă. Instanța a decis că Serviciul de Ambulanță trebuie să-i plătească despăgubiri în valoare de 5.000 de lei.
Medicul a susținut că a fost supus unor tratamente incorecte și abuzive la locul de muncă, ceea ce i-a afectat atât starea psihică, cât și performanțele profesionale. Decizia instanței confirmă faptul că angajații trebuie să fie protejați de abuzuri și că drepturile lor trebuie respectate în conformitate cu legislația muncii.
Doctorița are timpul de odihnă redus
Incidentul s-a petrecut în 2017. Medicul Laura Ciubotariu a dat în judecată instituția și, inițial, a cerut 50.000 de euro daune morale pentru „presiuni psihice sistematice”, conform Adevărul.
Instanța din Iași a transmis că un angajat care cere respectarea drepturilor nu trebuie hărțuit la locul de muncă. Doctorița a acuzat conducerea că nu i-a dat dreptul la odihnă și că intimidarea a fost tot mai intense, după ce s-a declarat nemulțumită de programul gărzilor. Ea făcea naveta Iași-Vaslui, iar programul de muncă nu îi respecta timpul legal de repaus.
Conducerea anterioară a Serviciului de Ambulanță Vaslui a negat aceste acuzații și a afirmat că gărzile nu erau planificate după preferințe. Dar, atât martorii, cât și inspectorii ITM au confirmat că existau tensiuni la locul de muncă.
Medicul a câștigat în instanță
Medicul Laura Ciubotariu a câștigat în instanță după ce judecătorii au stabilit că timpul ei de odihnă nu era respectat, mai ales din cauza navetei care reducea orele din timpul liber.
În plus, instanța a mai menționat că pe lângă viața profesională, i-a fost afectată și viața personală pentru că nu se putea bucura de timpul liber, ceea ce a alterat relațiile ei familiale.
Noua conducerea a Serviciului de Ambulanță a contestat decizia, iar cazul a fost trimis la Curtea de Apel Iași pentru a judeca apelul.