Sari la conținut

Servicii medicale noi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Cine poate beneficia de  analize și investigații de specialitate 

analize medicale
Sursă foto: colaj Getty Images
analize

Din cuprinsul articolului

Modificările contractului cadru privind asistența medicală care vor intra în vigoare de luni, 1 iulie, prevăd pachete de servicii de care pot beneficia atât persoanele asigurate, cât și cele neasigurate în scopul depistării unor afecțiuni grave.

Servicii deconatate de CNAS

De luni, medicii de familie vor putea trimite la analize și investigații de specialitate decontate de Casa de Asigurări de Sănătate și pacienții neasigurați în cazul în care au suspiciunea că aceștia ar putea avea o boală oncologică.

analize
Sursa foto: pexels.com

În baza noului contract cadru, care intră în vigoare de la 1 iulie, tot medicii de familie vor putea emite bilete de trimitere pentru persoanele neasigurate care trebuie testate pentru virusurile hepatitice B și C, precum și pentru virusul HIV la gravide, analizele respective urmând, de asemenea, să fie decontate de stat, potrivit RRA.

Potrivit autorităților, gravitatea acestor boli impune detectarea lor timpurie, astfel încât persoanele infectate să beneficieze de tratamente specifice. Și în asistența medicală ambulatorie de specialitate vor fi acordate servicii persoanelor neasigurate pentru depistarea și confirmarea diagnosticului de afecțiune oncologică, respectiv consultații, proceduri și servicii medicale în scop de diagnosticare.

Medicii de specialitate din ambulatoriu vor putea și ei emite bilete de trimitere la analize și către unitățile sanitare cu paturi pentru spitalizări de zi în vederea confirmării afecțiunii oncologice.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel