Din cuprinsul articolului
Mâncărimea sau senzaţia de arsură la picioare este un simptom neplăcut şi deranjant care poate avea cauze multiple, de la leziunea nervilor în urma unor traumatisme sau infecţii în organism până la boli precum diabetul.
De asemenea, medicii atrag atenţia că arsurile şi furnicăturile la picioare pot fi un semnal de alarmă care trădează lipsa unei vitamine importante din corp.
Organismul uman are nevoie de cel puțin 30 de vitamine, minerale și alte componente pentru a funcţiona normal zi de zi. Pentru a produce celulele roşii din sânge (eritrocite), corpul are nevoie de vitamina B12, care menţine sănătos sistemul nervos şi asigură funcționarea normală a creierului. Corpul uman poate stoca vitamina B12 aproape doi până la patru ani.
Alte simptome ale deficienţei de vitamina B12
– oboseală constantă
– lipsă de energie
– dispnee
– senzaţia de slăbiciune
– dureri frecvente de cap
– paloarea feţei
– tinitus
– pierderea apetitului
– scădere inexplicabilă în greutate
– tulburări de memorie
– dificultăţi de concentrare
– tulburări de vedere
Medicii atrag atenţia că deficienţa acestei vitamine, dacă este nediagnosticată şi tratată, poate duce la complicaţii ireversibile, de la anemie până la tulburări neurologice, infertilitate şi cancer de stomac.
Teste de identificare a nivelului de vitamina B12
Există teste de sânge care ajută la determinarea valorilor vitaminei B12 în corp (fie în sânge, fie în urină). Holotranscobalamina (HTC sau vitamina B12 activă) este, în prezent, considerată a fi standardul „de aur”, potrivit doc.ro.
Normale – valorile normale pentru vitamina B12 în sânge sunt cuprinse între 200 și 900 nanograme pe mililitru (ng/dl).
Valori scăzute – nivelurile de vitamina B12 sunt considerate prea mici dacă se află sub 200 ng/ml. Aceste rezultate sugerează un deficit de vitamina B12, anemie pernicioasă sau o tiroidă hiperactivă.
Valori mari – valorile anormal de mari ale vitaminei B12 în sânge sunt peste 900 ng/ml. Acest rezultat poate sugera probleme ale ficatului, ale rinichilor, diabet sau anumite forme de leucemie.
Surse naturale pentru vitamina B12
- peștele (în special sardinele, tonul, păstrăvul, somonul) și fructele de mare
- carnea (de vită, de porc, păsările de curte, mielul)
- ouăle
- produsele lactate (laptele, brânza și iaurtul)
- drojdia nutritivă (inactivă)
- alimentele îmbogățite cu vitamina B12 (unele sortimente de pâine, cereale pentru micul dejun sau tipuri de lapte de soia)