Din cuprinsul articolului
Pensionarii ar putea să piardă sute de lei în luna ianuarie. Anunțul șocant făcut de un politician aflat la putere. „România nu își permite să mai adauge 25 de miliarde la deficit”.
În ianuarie, pensionarii pot pierde sute de lei. Declarația a fost făcută de un politician aflat la putere.
Pensiile ar urma să fie majorate de la 1 ianuarie 2025, dată la care vor fi indexate, respectiv recalculate ținând cont de inflație și de creșterea salariului mediu brut.
Și salariul minim brut se va majora de la 1 ianuarie 2025, ajungând de la 3.700 la 4.050 de lei, respectiv cu 350 de lei. Această majorare este datorată unei directive europene, scrie NewsWeek.
Ciprian Ciucu susține, însă, că în prezent România are o problemă bugetară și că „până la sfârșitul acestui an, guvernul actual sau noul guvern trebuie să oprească indexarea salariilor și a pensiilor”.
Unii pensionari – câteva sute de mii – NU vor beneficia de niciun ban din indexare de la 1 ianuarie. Este vorba despre pensionarii cărora ar fi trebuit să li se acorde o pensie mai mică în momentul recalculării pensiilor.
În cazul în care valoarea cu care pensia lor trebuia să fie redusă în noul calcul depășește valoarea cu care pensia lor trebuia să fie indexată, aceștia NU vor primi bani în plus la 1 ianuarie.
Pensionarii pot pierde sute de lei din pensie în ianuarie. Anunț cutremurător din partea unui politician aflat la putere
Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal (PNL), a afirmat că România nu se confruntă cu o problemă economică, însă una bugetară, și că Guvernul va fi nevoit să renunțe la indexarea pensiilor și salariilor până la finalul acestui an, ca să nu riște un deficit bugetar de 9%.
„Elefantul din cameră: România nu are încă o problemă economică, are o problemă bugetară! Enormă: fără acțiuni clare, vom ajunge la un deficit bugetar de cca. 9%, ceea ce este nesustenabil. Guvernul PSD-PNL (deci, atenție, noi nu fugim de răspundere, ne asumăm greșelile trecutului!) a crescut foarte mult cheltuielile statului pe toate palierele: funcționare, investiții, salarii și pensii (cele din urmă indexate cu peste 25% în acest an)”, a spus Ciprian Ciucu, într-o postare publicată pe contul său de Facebook.
„Trebuie acționat pe două paliere: (1) până la sfârșitul acestui an, guvernul actual (cum ar fi corect) sau noul guvern (dacă va avea timp) trebuie să oprească indexarea salariilor și a pensiilor – măsură foarte nepopulară și, (2) în următoarele luni trebuie să taie cheltuielile statului, astfel încât să ajungem la un deficit bugetar, agrat cu Comisia Europena de cca. 7%”, mai transmite Ciucu.
Comentariile lui Ciucu intervin după ce Fitch a modificat perspectiva de rating a României de la „stabilă” la „negativă”.
„Pensiile și salariile nu vor scădea, nu vor fi «tăiate» așa cum comunică izolaționiștii! Va fi stopată indexarea doar, nu vor crește în 2025. Efectiv, România nu își permite să mai adauge 25 de miliarde la deficit”, a precizat Ciucu, potrivit sursei menționate mai sus.