Sari la conținut

Seniorii care vor avea pensii dublate de la 1 septembrie. „Majorare de 100”

pensie
Sursă foto: PhOnline
Pensii de Crăciun

Anton Hadăr, președintele Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”, a elucidat în cadrul unei intervenții  la Antena 3 CNN cine sunt cetățenii români ale căror pensii se vor dubla începând cu 1 septembrie 2024. Este vorba despre persoanele care primesc în prezent pensia minimă, dar care posedă un număr important de ani de muncă.

”Sunt oameni care au pensia minimă, chiar foarte mulți care au punctaj foarte mic, au număr de puncte puține, mă refer aici la cei până în 1.281 lei.

Unii din zona aceasta vor trece în partea cealaltă, vor avea chiar dublare, 100%, pentru că au avut ani mulți de muncă și intervine acea suplimentare pe criterii de stabilitate”, a afirmat Anton Hadăr în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Punctele de stabilitate, o recompensă pentru muncă

Și Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a confirmat faptul că punctele de stabilitate vor crește valoarea pensiei.

recalculare pensie
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

”În noua lege avem o noutate: punctele de stabilitate, puncte care se dau pentru vechime, pentru o perioadă mai lungă de 25 de ani.

Aceste puncte sunt o recompensă, pentru a recompensa munca, stabilitatea în muncă rămânerea ca asigurat la bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru cei care au stagii de cotizare mai lungi de 25 de ani se dau aceste puncte de stabilitate.

Pentru perioada 25-30 de ani, 0,5 puncte pe an, pentru perioada 30-35 de ani, 0,75 puncte și pentru stagii mai lungi de 35 de ani avem un punct suplimentar”, a explicat Simona Bucura Oprescu la romaniatv.net.

Diferența între vechime și contributivitate

Mai mult decât atât, Ministrul a vorbit și despre diferența între vechime și contributivitate și cât de mult contează acestea la calculul pensiilor.

„Principalul obiectiv al reformei pensiilor îl reprezintă echitatea în sistemul public de pensii.

Adică, pentru contribuții, adică veniturile pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, deci la contribuții și muncă egală, perioadă de cotizare egală, să ai o pensie egală, astfel să nu mai fim în situația în care suntem azi, dacă ai ieșit la pensie în ani diferiți, după legi diferite, dacă ai fost femeie sau bărbat, să ai un cuantum diferit.

Echitate între pensionari. Apoi, noua lege asigură un mecanism de creștere sustenabilă al pensiei”.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel