Din cuprinsul articolului
„Mica recalculare” a pensiilor din 2025 nu a fost înghețată. Persoanele care au depus sau depun documente justificative beneficiază de bani în plus, cu toate că pensiile sunt înghețate.
La ora actuală, se înregistrează întârzieri din toate punctele de vedere în cadrul Caselor de Pensii. Sunt decizii de recalculare care încă nu au ajuns la pensionari, în ciuda faptului că data limită a fost 1 septembrie. Mai există cazuri noi de pensii care abia așteaptă să fie rezolvate. Au primit pensia doar pensionarii care au depus cereri în septembrie. Pensionarii care au depus cereri în august, octombrie, noiembrie și decembrie continuă să aștepte, informează RTV.
Analiza adeverințelor de la Recalcularea Mică întârzie. Daniel Baciu a precizat că primele pensii recalculate în cadrul Micii Recalculări urmează să ajungă la pensionari în luna ianuarie, urmând ca ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, să se deplaseze personal în teritoriu pentru a urgenta procesul.
Mica recalculare a pensiilor: ce pensionari vor primi bani în plus în ciuda înghețării tuturor pensiilor
În lipsa creșterii pensiilor la început de 2025, pensionarii speră în a doua etapă a recalculării. Totuși, doar persoanele care au lucrat ore suplimentare, au primit prime, bonusuri sau al 13-lea salariu sunt în centrul atenției.
În conformitate cu legea, această mică recalculare, după cum o numesc oficialii, trebuie să fie gata până la primăvară. Totuși, surse din Ministerul Muncii susțin că majorările nu vor fi mari.
A doua etapă a recalculării pensiilor se adresează celor care au muncit și au primit prime, indemnizații sau alte venituri, inclusiv premii, până în aprilie 2021. Este destinată persoanelor care au lucrat în industrie, minerit și în sistemul de stat, cum ar fi profesorii care sunt remunerați cu ora. Pensionarii trebuie să se prezinte la oficiile teritoriale de pensii și să prezinte certificatele pe care le obțin de la angajator sau de la societățile de arhivare.
Angajații Caselor de Pensii le recomandă să solicite angajatorilor să le completeze veniturile în conformitate cu modelul de adeverință din anexa 6 la Legea pensiilor, care poate fi consultat pe site-ul Casei de Pensii.
Acest nou calcul nu-i afectează pe cei care au acționat în judecată statul român pentru că au primit mai puțini bani la pensie și au câștigat procesul. Conform datelor de la Casa de Pensii, sunt aproximativ 16.000 de cereri pentru sporuri nepermanente.
Mica Reclaculare: „mică, în jur de 4,5% din pensia actuală”.
Per total, un milion de pensionari cel mult își vor regăsi automat dosarele recalculate. Totuși, pensiile vor crește doar cu un procent mic.
Spre exemplu, în cazul celor care au avut al 13-lea salariu, creșterea va fi de câțiva lei, în timp ce majorări de 300 sau chiar 400 de lei vor fi acordate celor care au beneficiat de acordul global permanent, precum angajații din sectoarele de proiectare sau industrie și mai puțin cei din construcții, care au lucrat doar câteva luni pe an.
În conformitate cu legea, noul calcul ar fi trebuit să fie gata în primăvară. Programul informatic abia reușește însă să proceseze noile dosare de pensionare, respectiv ale celor care s-au pensionat recent.
Potrivit datelor Casei de Pensii, în decembrie, pentru plata pensiilor către 4,7 milioane de vârstnici, statul a cheltuit aproximativ 12,9 miliarde de lei. În România, pensia medie se ridică la 2.748 de lei, conchide sursa menționată.