Categories: Știrile zilei

Seniorii ale căror pensii vor scădea, deși au crescut după recalculare. Li se vor reține bani din pensie

Persoanele vârstnice cărora le-au crescut prea mult pensiile în urma noului sistem de calcul vor fi nevoite să returneze banii pe care i-au „primit nejustificat”. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Casei Municipale de Pensii București.

Fiind întrebați ce se va întâmpla în cazul în care, în urma revizuirii automate a pensiilor, ce va avea loc în viitor, se va constata că o pensie ar fi crescut peste măsură, reprezentanții CPMB au declarat că veniturile vor fi diminuate la suma cuvenită, urmând ca banii primiți în plus să fie returnați în tranșe.

”Se va revizui cuantumul pensiei începând cu 1 septembrie iar sumele încasate necuvenit se vor reține din pensie”, a declarat un reprezentant al Casei de Pensii București.

Altfel spus, sumele vor fi deduse din pensia următoare, eșalonat, desigur.

”Suma nu trebuie să depășească o treime din pensie”, a adăugat acesta.

De ce au primit pensionarii adeverințe de pensie mai mici în urma recalculării. Explicațiile Casei de Pensii

Casa Naționala de Pensii a transmis mai multe lămuriri privind procesul de recalculare prevăzut de noua lege a pensiilor nr. 360/2023 referitoare la sistemul public de pensii. Prin urmare, CNPP se referă la pensionarii care au obținut pensii mai mici în ciuda faptului că au obținut hotărârile de recalculare.

„Având în vedere ultimele știri din spațiul public referitoare la procesul de recalculare prevăzut de noua lege a pensiilor nr.360/2023 privind sistemul public de pensii, facem următoarele precizări:

Procesul de recalculare a reprezentat cea mai amplă reformă a sistemului public de pensii ce vizează recalcularea tuturor pensiilor în plată, la data de 31.08.2024, impactând cca 4,6 milioane de pensionari.

Aceste situații izolate au fost determinate de perioada foarte scurtă avută la dispoziție pentru emiterea a peste 4,6 milioane de decizii.

Aceste disfuncționalități au fost identificate și vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil, urmând ca pensionarii să primească sumele cuvenite începând cu data intrării în vigoare a noii legi”, a transmis Casa Naţională de Pensii, într-un comunicat de presă.

În cursul acestei perioade, cu ocazia comunicării deciziilor de recalculare și a adeverințelor de pensie, au intervenit unele discrepanțe.

Este vorba în principal de situația în care un pensionar a primit talonul cu pensia corespunzătoare lunii august 2024, cu toate că primise o decizie de recalculare care indica un venit mai mare, scrie Antena3CNN.

Recent Posts

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

25 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

56 de minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

o oră ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

3 ore ago

Citeste si: