Din cuprinsul articolului
Semn de cancer în ochi. Crezând că fetița ei are nevoie doar de un simplu control la ochi și, eventual, o pereche de ochelari, femeia a descoperit, însă, ceva șocant.
Isla Palul, în vârstă de trei ani, a prezentat primele simptome de Crăciun, în 2020, după ce mama ei, Rebecca, în vârstă de 35 de ani, a observat că ochiul ei se mișca ciudat, în timp ce fetița, atunci în vârstă de un an și două luni, se juca.
Femeia a descoperit că fiica ei, acum în vârstă de trei ani, avea cancer ocular, relatează The Independent.
După săptămâni întregi de analize, în ianuarie 2021, s-a confirmat că Isla avea retinoblastom – un cancer rar la ochi, care afectează de obicei copiii sub șase ani.
Mama avertizează acum alți părinți asupra primelor simptome și să fie vigilenți când vine vorba de copiii lor.
Ce este retinoblastomul, un cancer ocular rar
Retinoblastomul la copii este un tip de cancer care apare la nivelul ochiului, în porțiunea numită retină. Retina reprezintă un strat subțire de țesut nervos care acoperă partea din spate a ochiului și permite ochiului să vadă. De obicei, retinoblastomul este unilateral, respectiv apare la nivelul unui singur ochi.
Retinoblastomul poate fi de asemenea prezent la nivelul ambilor ochi și se numește în acest caz bilateral. Dacă se răspândește, poate ajunge la nodulii limfatici, oase sau măduva osoasă, iar, rareori, la nivelul sistemului nervos central.
Datele statistice arată că afecțiunea apare la 1/20000 de nou-născuţi. Aproximativ 90% din cazuri sunt diagnosticate la copii sub 3 ani. Retinoblastomul este responsabil pentru 5% dintre cazurile de orbire la copii, afirmă specialiștii.
Retinoblastomul apare când există o schimbare sau o mutație într-o anumită genă din ADN-ul copilului.
Copiii cu retinoblastom pot prezenta simptome diferite sau pot să fie asimptomatici, mai ales în stadiul incipient al bolii.
Iată ce simptome pot fi însă prezente:
- Leucocorie – un reflex de lumină albă care apare la anumite unghiuri atunci când o lumină strălucește în pupilă.
- Strabism – alinierea necorespunzătoare a ochilor,
- Este uneori prezentă durerea, înroșirea sau umflarea unuia sau a ambilor ochi.
- Pupila este albă sau au loc anumite schimbări ale dimensiunii sau culorii irisului.
”Există forme sporadice şi forme ereditare ale retinoblastomului. Formele sporadice apar în 60% din cazuri. Tumorile iau naştere ca urmare a unei mutaţii somatice într-o singură celulă retiniană. Dar în aceste cazuri boala nu este transmisă descendenților. Formele ereditare apar în 40% din cazuri, dar numai 6% au istoric familial pozitiv de retinoblastom,” a explicat dr. Andreea Ciubotaru, medic primar oftalmolog, potrivit infosan.ro.
Diagnostic și tratament
Diagnosticarea începe cu un examen fizic și cu analiza istoricului familial. Procedurile de diagnostic includ:
Examen oftalmologic unde se pot evalua ambii ochi, se va măsura și tonometria pentru a exclude glaucomul secundar
Ecografia oculară
Teste de laborator și anumite teste de sânge
Se pot face și un CT sau un RMN. RMN-ul contribuie la detectarea afectării nervului optic.
Este important ca după aceste investigații să se analizeze extinderea afecțiunii în afara ochiului, adică dacă există metastaze.
În ce constă tratamentul:
Întotdeauna tratamentul va ține cont de stadiul tumorii. Printre principalele opțiuni de tratament se regăsesc: intervenția chiurgicală, chimioterapia, radioterapia.