Sari la conținut

Semnul cancerului de colon. Oricine poate face testul acasă

cancer
Imagine creată cu AI

Test cancer colon. Cancerul intestinului gros este o tumoră solidă care se formează prin înmulţirea necontrolată a unor celule, fapt ce duce la apariția unor polipi fie în colon, fie în rect. Intestinul gros (1,5 m) este format din cecum, colon (1,3 m) și rect. De aceea, cancerul intestinului gros se mai numește și cancer colorectal.

Depistat la timp, acest tip de cancer poate fi tratat. Una dintre cele mai simple metode de depistare este testul pentru detectarea sângerărilor oculte (sânge în materiile fecale), care are ca scop identificarea sângerărilor ascunse în scaun. Acest test poate fi făcut ușor, acasă. În cazul în care aceste sângerări există, este impetuos necesar să mergeți de îndată la medic. 

Există mai multe variante de teste pentru sângerări oculte, în farmacii însă majoritatea se folosește în acest mod:
Timp de trei zile, cu ajutorul varfului de colectare al flaconului pus la dispozitie, se colecteaza proba de fecale de pe banda de hartie specială.
Se adaugă 5 picături de extract in orificiul casetei de testare. Rezultatul se obtine in 10 minute.

Test pentru cancer colon: sângele în scaun, primul semn

  • Sângerările în scaun. Totuşi, sângele prezent în scaun poate fi semn și de alte afecțiuni (hemoroizi, fisuri anale, colită ulcerativă, ulcer duodenal), de aceea este important să discutați cu medicul dumneavoastră;
  • Modificarea tranzitului intestinal (constipație sau diaree);
  • Modificarea aspectului și consistenței scaunului;
  • Senzația că intestinul nu a fost golit complet după eliminarea scaunului;
  • Senzația de balonare;
  • Scăderea inexplicabilă în greutate;
  • Starea de oboseală și slăbiciune neexplicată;
  • Durerile la nivel rectal sau anal;
  • O masă palpabilă la nivel abdominal;
  • Durere, crampe sau umflarea abdomenului;
  • Anemie prin deficit de fier (număr redus de celule roșii din sânge).

Factori de risc sunt

  • Antecedente în familie: riscul crește dacă o rudă de gradul I a fost diagnosticată cu această boală până la vârsta de 45 de ani.
  • Vârsta: mai mult de 90% dintre cazuri apar la pacienţi cu vârsta de peste 50 ani.
  • Sexul: cancerul de colon apare mai ales la femei, iar cancerul rectal mai frecvent la bărbaţi.
  • Fumatul creşte de 2.5 ori riscul de apariție a adenoamelor.
  • Alcoolul consumat în cantități crescute, în fiecare zi ( în special berea), dublează riscul de apariție a acestei boli.
  • Dieta: dietele vegetale cu conţinut bogat în fibre şi sărac în grăsimi pot reduce riscul de cancer al intestinului gros. Consumul crescut de grăsimi si glucide rafinate se asociază însă cu un risc crescut.
  • Bolile inflamatorii intestinale: Colita ulcerativă și boala Crohn cresc riscul de cancer de 4 până la 20 de ori.

Tratamentul

”Cancerul colonului este de multe ori asimptomatic până în stadii avansate. Cu cât este diagnosticat mai precoce, cu atât șansele de vindecare cresc. De aceea, este foarte important ca oamenii să vină la medic, să nu se teamă. Cu cât mai repede, cu atât mai bine!”  spune medicul oncolog dr. Adina Croitoru.

Intervenția chirurgicală este cea mai frecventă metodă de tratament, dar în funcție de stadiul bolii, poate fi nevoie de chimioterapie sau radioterapie.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel