Semnificația ouălor de Paște. Legenda oului roșu

Semnificația ouălor de Paște. Legenda oului roșu.

Ouăle roşii sunt nelipsite de pe masa creştinilor, de Paște. În perioada pascală, creştinii ciocnesc ouă roşii, rostind unii către alţii: „Hristos a înviat!“, „Adevărat a înviat!“

Dar ce reprezintă ouăle vopsite în roșu de Paște? Semnificaţia oului de Paşte trebuie căutată cu mult timp înainte de naşterea lui Hristos, atunci când exista obiceiul ca oul să fie dăruit, el simbolizând fecunditate, echilibru, viaţa şi reînnoirea naturii, iar obiceiul vopsirii oului a fost întâlnit pentru prima dată la chinezi, cu circa două mii de ani înainte de Hristos.

Semnificația ouălor de Paște

Culoarea roșie cu care sunt vopsite ouăle de Paşte reprezintă atât sângele lui Iisus care s-a scurs de pe Cruce cât şi focul, cu puterea lui purificatoare.

Pe de altă parte ciocnitul ouălor simbolizează sacrificiul lui Hristos, la noi existând tradiţia ca după Înviere, persoana mai în vârstă să ciocnească oul celuilalt în timp ce rosteşte “Hristos a Înviat”, iar celălalt spune “Adevărat a Înviat”.

Originea colorării ouălor se pierde în negura epocii precreştine, din timpul când anul nou se serba la echinocţiul de primăvară. Ele erau date în dar, ca simbol al echilibrului, creaţiei şi fertilităţii. Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creştinilor, fiind păstrat până în zilele noastre.

Oul roşu simbolizează Învierea Domnului. După cum puiul de găină sparge coaja oului şi iese la viaţă, aşa şi Hristos, sfărâmând porţile iadului, a ieşit din mormânt devenind începătură a învierii oamenilor, garanţia învierii tuturor.

Tradiţia a păstrat mai multe legende care leagă ouăle roşii de Patimile şi Învierea Domnului. Una dintre ele spune că pietrele cu care l-au bătut evreii pe Hristos, lovindu-se de El, s-au transformat în ouă roşii.

Potrivit unei alte legende, după ce a fost răstignit Mântuitorul, cărturarii şi fariseii au făcut un ospăţ de bucurie. În timp ce mâncau, unul dintre ei a spus în batjocură: „când va învia cocoşul acesta pe care îl mâncăm, iar ouăle acestea fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus“. Nu a terminat însă bine de rostit aceste cuvinte că ouăle au devenit roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi.

Legenda oului roșu

Se spune că în vremea când Iisus era răstignit pe cruce, şi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coş plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraş a auzit că Domnul Iisus Cristos a fost pedepsit la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota. Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată pentru că Isus l-a vindecat odată pe fiul ei care era bolnav de moarte.

Femeia a fugit la dealul Golgota, aşa cum era, cu coşul plin de ouă. Acolo Iisus, bătut în cuie pe cruce şi nişte soldaţi îl păzeau.  Din mâinile şi picioarele lui curgeau stropi mari de sânge. Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos,lângă crucea Domnului şi a început să se roage plângând de durere.

Ea a spus: „Doamne Sfinte, Tu care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morţii şi ne-ai învăţat să credem în Dumnezeu, acum eşti răstignit pe cruce ca cel mai mare duşman. Te rugăm iartă-ne pe noi păcătoşii şi lasă-ne un semn să ne aducem aminte de suferinţa pe care ai îndurat-o pentru noi.”

Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile lui Iisus.

După trei zile de la răstignire acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol şi atunci s-au bucurat mult spunând: Cristos a înviat!

De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roşii de Paşte şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului”.

Recent Posts

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

16 minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

46 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

3 ore ago

Citeste si: