SEMNELE unei urgențe chirurgicale care poate fi FATALĂ

Apendicita este una dintre cauzele serioase ale durerilor de burtică ale copiilor. Este rară la copiii sub 11 ani, însă este foarte important să știi care sunt semnele apendicitei pentru a putea acționa la timp. Asta pentru că atunci apendicele nu este înlăturat, se sparge şi răspândeşte bacterii şi infecţie în abdomen, ceea ce poate duce la serioase probleme de sănătate.

Mai frecventă la copii peste 11 ani

Apendicita apare atunci când apendicele (o parte a intestinului gros), se inflamează și se infectează. Statisticile arată că circa 8 persoane din 100 fac apendicită de-a lungul vieții. Este mai comună la persoane între 10 și 30 de ani iar la copii vârsta cu riscul cel mai mare este preste 11 ani.

Debutează cu durere în jurul buricului
Principalul simptom al apendicitei este durerea de burtică. Poate fi resimțită asemeni unei indigestii sau ca și cum copilul are gaze.
La început se manifestă în apropierea buricului, apoi se mută în partea dreaptă, însă poate să apară și în spate. Durerea crește când copilul se mișcă, merge sau tușește. În plus, mai pot să apară febra moderată și deranjamentele stomacale.

Diagnosticată prin examen clinic, analize de sânge, ecografie

Pentru a pune diagnosticul, medicul va pune întrebări despre simptome, când au apărut și va apăsa burtica copilului ca să vadă unde este durerea, îi va lua temperatura, dar va face și teste de sânge în căutarea semnelor de infecție. Alte analize ce se pot face sunt ecografiile.
Uneori, testele s-ar putea să nu arate clar că e vorba de apendicită însă simptomele spun asta, caz în care medicul va recomanda scoatea apendicelui. De cele mai multe ori, suspiciunile doctorului se confirmă iar apendicele este infectat. Însă sunt cazuri în care apendicele e normal și altceva cauza durerile. În aceste situații, doctorii scot oricum apendicele pentru că se poate trăi foarte bine fără el și, în plus, astfel de elimină probabilitaea ca mai târziu să cauzeze probleme. Operația se face sub anestezie generală, însă de regulă copiii se recuperează fără complicații. Dacă nu se intervine, apendicele inflamat se sparge la un interval de 24-72 de ore după ce apar simptomele.

Pentru că diagnosticul nu e ușor de pus la copii, este foarte important să mergi cu micuțului la medic cât mai repede. În București, cele două spitale de pediatrie care au secții de chirurgie sunt Spitalul „Grigore Alexandrescu” (din Piața Victoriei) și Spitalul „M.S.Curie” (din Bulevardul C-tin Brâncoveanu)”. În țară, dacă nu există un spital de copii în județ, mergi cu micuțul la spitalul județean cel mai apropiat.

Semne frecvente: durere în partea dreaptă, abdomen umflat, constipație

Principalele simptome care ar trebui să te pună în gardă sunt următoarele:

– Copilul are dureri de burtică care pot începe în zona buricului.

– Durerea devine din ce în ce mai puternică pe partea dreaptă. Este cel mai comun loc în care se simte durerea la apendicită.

– Durerea nu trece și este mai acută când copilul se mișcă, merge sau tușește.

– Copilul poate avea grețuri și poate vărsa, ori nu are poftă de mâncare.

– Mai pot apărea constipația, durerea de spate, febra moderată.

– Urinare frecventă şi/sau nevoia de a urina.

– Abdomen umflat, mai ales la copiii mai mici.

Sunt însă copii care nu au simptomele amintite. Cei sub 2 ani și femeile gravide s-ar putea să nu simtă durere în partea inferioară a abdomenului. În plus, simptomele pot varia în funcţie de vârstă. Spre exemplu, la copiii sub 2 ani, cele mai frecvente simptome sunt stările de vomă şi abdomenul umflat, însoţite de durere.

SURSA FOTO: Asociația „Salvați Dunărea și Delta”

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

21 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

50 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 ore ago

Citeste si: