Semnele timpurii ale unuia dintre cele mai răspândite tipuri de cancer. Unul din 20 de oameni îl face

Semnele timpurii ale cancerului. Cancerul colorectal este unul dintre cele mai răspândite tipuri de cancer, al doilea ca răspândire la bărbaţi şi al treilea la femei. Conform unor cercetari efectuate la nivel international, una din din 20 de persoane prezinta riscuri serioase de a face cancer la colon.

“Numărul cazurilor de cancer de colon este în creştere în România, chiar dacă acest tip de cancer poate fi prevenit, dacă se face o colonoscopie. Orice cancer apare în urma unor leziuni, iar aceste leziuni pe colon nu sunt vizibile decât la colonoscopie, aşa că este obligatoriu ca fiecare om, în special cei care ştiu că au avut în familie astfel de cazuri de cancer – este un cancer care se transmite genetic – să îşi facă o colonoscopie. Dacă este depistat în fază incipientă, cancerul de colon poate fi vindecat. În ultimii ani, am observat o scădere a numărului cazurilor de cancer de stomac, pentru că oamenii mănâncă mai sănătos”, a declarat Profesorul doctor Dan Dumitraşcu, specialist în gastroenterologie.

Semnele timpurii ale cancerului colorectal

Semnele şi simptomele cancerului intestinului gros pot varia de la cantităţi microscopice de sânge în scaun până la modificarea tranzitului intestinal. Cele mai frecvente simptome ale cancerului intestinului gros includ:
  • Sângerare rectală (scaun cu sange)
  • Modificarea tranzitului intestinal
  • Dureri sau crampe abdominale
  • Anemie fără o explicaţie
  • Pierdere inexplicabilă în greutate

Iată cele 5 recomandări legate de stilul de viaţă care sunt asociate cu scăderea riscului de apariţie a acestui cancer:

1. păstraţi o greutate corporală sănătoasă

2. evitaţi depunerea de grăsime în zona abdominală

3. faceţi exerciţiu fizic în mod regulat

4. nu fumaţi şi limitaţi consumul de alcool

5. adoptaţi o alimentaţie bogată în fructe, legume, peşte, seminţe şi fructe oleaginoase, fibre, şi mai săracă în carne roşie şi mezeluri.

În cazul celor ce respectau toate aceste recomandări, riscul de cancer colorectal scădea cu 37%.

Recent Posts

Leac din bătrâni pentru ciocurile din călcâie. Lidia Fecioru: După 3-4 aplicări încep să se dizolve

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…

13 minute ago

Pr. Cleopa: Cel mai mare demon! Îl invoci fără să ştii chiar pe pomelnic

Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…

34 de minute ago

Vești noi pentru seniori. Ce se întâmplă cu pensionarii care au venituri mai mici de 3.000 de lei

Vești noi pentru seniori. Seniorii cu venituri mai mici de 3.000 de lei ar putea…

53 de minute ago

Ce trebuie să faci în primele 24 de ore de răceală sau gripă. Așa scapi rapid de SIMPTOME

Ce trebuie să faci în primele 24 de ore de răceală sau gripă. Pentru că…

o oră ago

7 semne ale deficienței grave de VITAMINA D pe care nu trebuie să le ignori

7 semne ale deficienței grave de VITAMINA D pe care nu trebuie să le ignori.…

2 ore ago

Cele mai periculoase zodii din horoscop. De cine trebuie să te ferești!

Sunteți gata să explorați tărâmurile enigmatice ale astrologiei și să descoperiți ce semne zodiacale prezintă…

2 ore ago

Citeste si: