Sari la conținut

Semnele de alarmă ale cancerului care omoară cei mai mulți români

În România, cancerul pulmonar este tipul de cancer care provoacă cele mai multe decese. Cu toate acestea, multe îmbolnăviri pot fi prevenite, pentru că în cele mai multe cazuri au legatură cu fumatul.

„Cancerul pulmonar poate fi prevenit. Sunt trei lucruri simple de care trebuie să ţinem seama: renunțarea la fumat, o dietă echilibrată, mai mult sport. Cel mai greu este de fapt să ne schimbăm stilul de viaţă. Dar dacă punem în balanță pe de o parte efortul și pe de altă parte beneficiile pentru sănătate, nu ar trebui să stăm pe gânduri” a declarat Cezar Irimia, preşedintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

Ȋn România, cancerul pulmonar are şi cea mai mare incidenţă – 11.644 cazuri noi pe an – şi cea mai mare mortalitate – 10.071 decese anual – dintre toate tipurile de cancer. Cancerul pulmonar este, de asemenea, cea mai frecventă formă de cancer, în ţara noastră.

Despre plămâni

Plămânul este un organ pereche situat în cavitatea toracică, fiind capabil să îşi modifice volumul în timpul respiraţiei (inspiraţie şi expiraţie). La o persoană adultă, în 24 de ore, plămânii sunt traversați de 10.000 litri de aer și 800 litri de sânge. Greutatea unui plămân variază între 800 şi 1.000 de grame, din care mai bine de 50% este reprezentat de sânge. Un om poate rezista 30 de zile fără mâncare şi 3 zile fără apă, dar numai 4 minute fără aer.

Despre cancerul pulmonar

Cancerul pulmonar reprezintă o creştere a unor celule anormale în plămân. Aceste celule se înmulţesc şi cresc într-un ritm mai rapid decât celulele normale. Mai multe celule cancerose ataşate unele de altele formează o tumoră. Tumorile pot fi benigne sau maligne. Cele benigne nu se extind şi nu periclitează viaţa. Ele pot fi îndepărtate prin intervenţie chirurgicală fără a se reface. Tumorile maligne pot invada şi distruge ţesuturile şi organele învecinate, sau se pot extinde în alte părţi ale corpului.

Semnele de alarmă

Cancerul pulmonar este o boală care se diagnostichează cu dificultate şi adesea, la momentul diagnosticului, este deja în stadiu metastazat. Este posibil ca tumora din plămân să nu determine niciun simptom în regiunea pieptului, însă ea se poate însoţi de alte semne care vă determină să vă adresati medicului. Este bine să rugaţi medicul să vă facă o radiografie dacă aveţi în mod repetat următoarele simptome:

  • tuse
  • spută cu sange
  • dispnee (dificultate în a respira)
  • durere
  • pneumonii sau bronşite repetate
  • oboseală
  • lipsa poftei de mâncare şi scădere în greutate
  • răguşeală
  • transpiraţii ale feţei şi gâtului
Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel