Din cuprinsul articolului
Medicii susţin că intrarea la menopauză poate să dureze de la 1 la 5 ani, iar femeile trebuie să ştie la ce să se aştepte, pentru că apar o serie de riscuri, cum ar fi osteoporoza sau afecţiunile cardiovasculare.
De aceea, uneori este nevoie de suplimente (de exemplu vitamina D şi calciu) pentru a compensa efectele negative ale dereglărilor hormonale specifice acestei perioade din viaţa femeilor. În plus, în premenopauză este recomandată adaptarea stilului de viață la aceste schimbări, în special printr-o alimentaţie sănătoasă.
„Menopauza face parte dintr-o etapă absolut fiziologică din viața oricărei femei. Este important ca acestea să nu se simtă stresate de această etapă a vieţii lor. Există câteva semne care indică că urmează perioada de menopauză. De cele mai mult ori, există nişte simptome pe care le prezentăm femeilor, cum că urmează să se producă intrarea la menopauză.
În primul rând, există o dereglare a ciclului menstrual. Acestea pot fi mai rare sau chiar mai frecvente. Totodată, acestea pot fi abundente sa nu. Pot exista şi bufeuri sau chiar modificări la nivelul organismului. Mai putem vorbi şi despre instalarea unor stări de nervozitate.”, a explicat la Antena 3 medicul ginecolog Laura Mustaţă.
„Fiecare femeie trebuie să vorbească și cu ginecologul ei despre aceste modificări. De asemenea, să nu ignorăm sub nicio formă dieta. Să introducem în dieta noastră cât mai multe fructe şi legume. Dacă vorbim de menopauză, trebuie să vorbim şi despre bufeuri.
Bufeurile, în general, creează oricum un factor de stres suplimentar pentru femei. Se adună şi cu starea de nervozitate şi cu transpirațiile nocturne şi cu insomniile. În principiu, aceste bufeuri pot modifica calitatea vieţii. Tocmai de aceea, este important să luăm în calcul ce putem face în viaţa noastră„, a mai declarat medicul.
„Există femei care intră la menopauză la o vârstă mai fragedă, de exemplu, 30 de ani. Sunt femei care intră la menopauză şi între 20 şi 30 de ani. Numim asta insuficienţă ovariană. Din păcate, această insuficienţă ovariană ne supune riscurilor despre care vorbeam mai devreme, ceea ce înseamnă risc cardiovascular, risc de osteoporoză, pe lângă faptul că poate să ne ia bucuria de a putea concepe un copil.
Pe de altă parte, sunt și riscuri medicale destul de serioase și atunci, pentru aceste paciente, avem un set de analize deosebite astfel încât să depistăm precoce.
În general, vârsta la care se intră la menopauză se moștenește. În concluzie, ar trebui să avem grijă la dietă, ar trebui să facem sport, ar trebui să gândim pozitiv. Cred că ar fi important și suportul familiei. Femeile trec prin tot felul de etape și legate de sarcină și legate de perioada de menopauză. Toate sunt cu modificări hormonale importante, cu modificări psihologice importante. Suportul familiei întotdeauna este important în orice.
Studiile au demonstrat că femeile prezintă un risc crescut de a dezvolta anxietate și depresie în timpul menopauzei. Nu este clar care este motivul exact pentru care femeile prezintă o dispoziție proastă în timpul menopauzei. Se consideră că aceasta ar fi cauzată de combinația dintre nivelurile scăzute de estrogen, tulburările de somn și simptomele inconfortabile„, a conchis dr. Laura Mustaţă.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…