Semne incipiente ale cancerului de sân. La ce trebuie să fii atentă, în funcție de vârstă

Simptome cancer sân. Cancerul mamar este unul dintre tipurile de cancer cu cea mai mare incidență în România. La nivel național, numărul femeilor diagnosticate cu această boală este mai mare decât media europeană. Mai mult, 75% dintre româncele diagnosticate sunt supuse operației de mastectomie, simplă sau bilaterală, din cauza depistării târzii a bolii.

Este deosebit de importantă cunoașterea semnelor și simptomelor care să orienteze femeile și să le determine să se prezinte la un examen de specialitate cât mai rapid, în timp util, înainte de extinderea bolii, crescând astfel considerabil șansele de vindecare.

Primele semne ale cancerul de sân

  • un nodul dur, de formă neregulată, dureros sau nu. Motivul principal (70% din cazuri) pentru care se solicită un examen medical al sânului este descoperirea, frecvent accidentală, de către pacientă a unui nodul mamar. În momentul prezentării la medic, acești noduli au în general dimensiuni de peste 2 cm.
  • durerea prezentă la nivelul sânilor, deși un simptom rar la debut (doar 8% dintre cazuri), este cel de-al doilea motiv de prezentare la consult (20% din cazuri).
  • modificari cutanate: pielea de deasupra nodulului este înroșită, îngroșată, cu pori dilatați (aspect de “coajă de portocală”), aderentă de nodul. Apariția pe pielea sânului a unei adâncituri, care cutează pielea din jur ori a unei ulcerații.
  • mărirea neobișnuită de volum a unui sân.
  • modificări ale conturului sânilor.
  • apariția unor scurgeri la nivelul mamelonului (frecvent asociate cu sângerare locală).
  • mameloane îndreptate în direcții asimetrice sau unul dintre ele retractat.
  • apariția unor eczeme la nivelul areolelor mamare.
  • palparea în axila a unor nodului cu volum mărit, duri, uneori dureroși.
  • în puține cazuri, cancerele mamare sunt total asimptomatice.

Calendar pentru examinarea sânilor

 

Între 20 și 39 de ani

  • Autoexaminarea sânilor – o dată pe lună
  • Examinare clinică – o dată la 3 ani

Între 40 și 50 de ani

  • Autoexaminarea sânilor – o dată pe lună
  • Examinare clinică – o dată pe an
  • Mamografie – o dată la 2 ani

După 50 de ani

  • Autoexaminarea sânilor – o dată pe lună
  • Examinare clinică – o dată pe an
  • Mamografie – o dată pe an

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

7 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

8 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

9 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

9 ore ago

Citeste si: