Din cuprinsul articolului
Semne de alarmă la copiii care fac sport după COVID. Când este necesar un control medical.
Medicul pediatru Mihai Craiu a explicat care este momentul în care un copil care a avut Covid își poate relua activitățile sportive. Spitalizările pediatrice sunt în creștere în valul 5, datorită contagiozității mari a tulpinei Omicron.
„Acum când sunt mii de copii care au trecut recent prin boala COVID-19 și fiecare părinte reacționează, la situația aceasta, în funcție de firea sa („nu mai alerga căci iar vei răci”, „gata cu văicărelile, de azi mergi iar la sală, la fotbal/baschet/judo etc), se ridică întrebarea când ar putea un copil să revină la joacă sau sporturi, fără restricții sau riscuri anticipabile.
Intrebarea este extrem de actuală, acum când 5% din spitalizările pentru infectie SARS-CoV-2 în UE și SUA sunt reprezentate de copii. Adică de 4 ori mai mult decât în valurile precedente. Datorită contagiozității foarte mari a varianei Omicron se infectează extrem de mulți copii în același timp (mai mulți și ca proporție față de adulți, comparativ cu 2020-2021!) și în acest fel sunt în creștere spitalizările pediatrice.
Boala actuală este în general ușoară, virusul având o „predilecție” în a afecta mai mult căile aeriene superioare și mai puțin plămânii (comparativ cu Delta). Din acest motiv riscul individual de spitalizare este cu o treime până la 50% mai mic, pentru fiecare copil infectat”, a scris medicul pediatru pe contul său de Facebook.
Cunoscutul medic pediatru a atras atenția asupra unor semnale de alarmă de care părinții trebuie să țină seama. Copiii nu trebuie privați de mișcare sau de sport, dar un control medical este necesar în următoarele cazuri:
„Deci copilul se vindecă și iese din izolare… Când merge la sport?
După forme asimptomatice sau foarte ușoare poate merge la activitățile sportive pe care le făcea înainte de COVID-19 la 72 ore de la dispariția totală a semnelor de boală, dacă nu a avut miocardită în cadrul bolii recente.
După forme medii (febră 4 zile sau mai mult asociată cu dureri musculare intense sau cu stare de rău prelungită) este necesar un consult medical și este utilă efectuarea unei electrocardiograme (EKG) pentru a decide dacă este copilul în siguranță la sport.
Semne de alarmă la acei copii care reiau sportul după COVID-19 :
1. Palpitații intense
2. Dureri precordiale
3. Amețeală la eforturi minime
4. Leșin la sport
5. Dispnee (respirație grea) la eforturi minime, eforturi pe care le făcea copilul cu mare ușurință, anterior bolii.
Panica nu ajută la nimic iar privarea de sport și de mișcare nu reprezintă o soluție, acum în era obezității la copil. Pentru prevenirea excesului ponderal ca urmare a scutirii nejustificate de sport este necesară o evaluare medicală.
Și EKG, după forme cu miocardită sau după episoade COVID-19 de severitate medie/mare”, a concluzionat Craiu.
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…