Dacă la adulţi boala este cauzată de stilul de viaţă, la copii are cauze genetice. Simptomele de cancer infantil nu sunt specifice bolii, iar asta întârzie de multe ori diagnosticarea.
Cele mai frecvente tipuri de cancere la copii sunt leucemiile, limfoamele şi tumorile cerebrale, iar anemia este cel mai definitoriu simptom, deşi de multe ori este tratată ca boală şi nu ca simptom, ceea ce scade şansele de supravieţuire ale copiilor.
Leucemiile, în top
Dacă la adulţi, factorii care predispun la cancer sunt alimentaţia deficitară, lipsa mişcării şi fumatul, la copii astfel de cauze nu sunt implicate în apariţia cancerului. La ei, cauzele sunt întotdeauna genetice. „Cancerul nu se transmite de la părinţi, ci starea lor de sănătate predispune copilul la diferite boli. Copilul prezintă în organism mutaţii genetice care îi cresc riscul de îmbolnăvire”, explică Monica Dragomir, şef secţie Oncologie Pediatrică la Institutul Fundeni.
Cele mai frecvente tipuri de cancer sunt leucemiile: 35% din cancerele copiilor. Manifestările generale sunt nespecifice şi de multe ori nu sunt luate în seamă. Febra, scăderea ponderală, anorexia, transpiraţia excesivă în timpul nopţii sunt câteva.
„Anemia însă este cel mai frecvent simptom pentru cancerul hematologic. Din cauză că este un simtom extrem de larg întâlnit, anemia nu este asociată cu cancerul. Există riscul ca boala să avanseze pentru că anemia este tratată ca boală şi nu ca simptom. Am avut cazuri în care anemia a fost tratată patru luni cu fier şi abia după această perioadă în care nu s-au înregistrat îmbunătăţiri pacientul a fost supus unor analize mai precise”, spune medicul Anca Coliţă, medic oncopediatriu.
Semne specifice pentru fiecare tip de cancer
În funcţie de fiecare tip de cancer, semnele sunt specifice.
O formă tumorală sau un ganglion este primul semn al unei tumori solide. În acelaşi timp, paloarea, astenia, scăderea ponderală sunt cele mai timpurii simptome care trebuie să ridice un semn de întrebare. Tumorile cerebrale pot fi recunoscute prin vărsături, cefalee, randament şcolar scăzut.
În aceste cazuri este nevoie de un RMN pentru un diagnostic sigur. Cancerul osos se poate recunoaşte prin prezenţa durerilor osoase, care de multe ori sunt considerate banale şi trec la administrarea de paracetamol sau nurofen. Dacă apar, nu trebuie neglijate.
Retinoblastomul (cancer la ochi) se manifestă prin apariţia unei pete albe la nivelul pupilei, dar şi prin tulburări de vedere.
Cancerul la copii nu poate fi prevenit şi poate să apară la orice vârstă. Dacă însă este depistat aproape de debut, se poate administra un tratament uşor, care să vindece boala.
Totuşi, cei care reacţionează bine la tratament trebuie urmăriţi pentru tot restul vieţii, deoarece cancerul poate apărea oricând.
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…