Sari la conținut

Semne de alarmă că ești în pericol să orbești și cauzele care duc la pierderea vederii

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Simptome orbire. În România, aproximativ 10.000 de persoane sunt oarbe sau au deficiențe grave de vedere. Acestea sunt considerate invalide încă de la vârsta de 16 ani.

„Orbirea constă în reducerea capacității de a vedea și poate să apară sub două forme: parțială sau completă. În cazul orbirii parțiale, pacientul experimentează simptome ca vedere încețoșată, tulbure, dublă, cu puncte negre, scăderea vederii de noapte și pierderea vederii periferice.

Orbirea totală se referă la pierderea vederii care nu poate fi corectată cu ochelari sau lentile de contact. Atât orbirea completă cât și cea parțială pot afecta unul sau ambii ochi”, ne explică doamna doctor Beatrice Voiculescu

La nivel global, viciile de refracţie necorectate reprezintă principala cauză de vedere slabă, iar în ţările cu un nivel de trai mediu sau scăzut, cataracta rămâne principala cauză a pierderii vederii

Numărul persoanelor care suferă de deficienţe de vedere din cauza bolilor infecţioase (trachomul, oncocercoza) s-a redus dramatic în ultimii 20 de ani, ca rezultat al acţiunilor eficiente ale OMS.

Există mai multe tipuri de cauze care pot provoca orbirea

Cauze care apar odată cu înaintarea în vârstă

  • Degenerescenţa maculară legată de vârstă (cauzează pierderea vederii la nivelul maculei, o zonă a retinei responsabilă de vederea detaliilor la nivelul vederii centrale);
  • Cataracta (cristalinul devine opac, își pierde din transparență);
  • Presbiopia (cristalinul se rigidizează şi îi scade capacitatea sa de a focaliza în mod corect);

Cauze care apar în urma unor traumatisme sau infecții

  • Infecţiile sau inflamaţiile oculare;
  • Traumatismele oculare;
  • Tumorile oculare;
  • Glaucomul (duce la deteriorarea nervului optic din cauza creşterii presiunii intraoculare);
  • Dezlipirea de retină (stratul de celule sensibile la lumină se detașează de vasele sangvine responsabile de furnizarea de oxigen şi substanţe nutritive);

Cauze directe, de ordin ereditar

  • Viciile de refracţie cum ar fi miopia (scăderea vederii la distanţă), hipermetropia (scăderea vederii la apropiere) şi astigmatismul (corneea care are formă neregulată);
  • Retinita pigmentară (degenerescenţă ereditară a retinei);
  • Retinopatia de prematuritate (dezvoltare anormală a vaselor sangvine de la nivelul ochilor care are legătură cu naşterea prematură).

Alte cauze indirecte de orbire

  • Diabetul zaharat;
  • Hipertensiunea arterială (creşterea tensiunii arteriale);
  • Migrenele;
  • Scleroza multiplă (boală care afectează creierul şi măduva spinării şi determină slăbiciune, tulburări de coordonare şi echilibru şi alte probleme);
  • Vasculita (inflamaţie a vaselor de sânge).

Există și cauze grave de orbire

  • Tumorile cerebrale;
  • Traumatismele cerebrale;
  • Creşterea presiunii intracraniene (se întâmplă adesea din cauza edemului cerebral sau a hemoragiei);
  • Accidentele vasculare cerebrale;
  • Atacurile ischemice tranzitorii (au simptome asemănătoare accidentelor vasculare cerebrale).

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel