Sari la conținut

Semnal de alarmă tras de autorități: mai multe concedii medicale decât angajați!

concedii medicale
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Concediu medical

Noul șef al Guvernului, Marcel Ciolacu a constat că la o populație activă de 6 milioane de români în câmpul muncii, doar anul trecut au fost înregistrate 8.1 milioane de concedii medicale.

”Am aflat şi eu în şedinţa de guvern, aveam anumite semnale şi aştept un raport de la preşedinta CNAS… Anul trecut au fost 8,1 milioane de concedii medicale, la o populaţie lucrativă de 6 milioane de români.

Am cerut o analiză foarte clară să vedem din ce domeniu sunt, privat, public. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată şi cred că nu în România, ci în Europa.

Vom face raportul public”, a spus premierul, după participarea la un forum economic româno-francez potrivit News.ro

140 de ani de nemuncă în România

Şeful Executivului a precizat că ”ar însemna vreo 140 de ani de nemuncă în România”.

”Sunt oameni care au nevoie de concedii medicale, dar este evident că s-a abuzat de acest fenomen şi vă anunţ că este o datorie de anul trecut la concedii medicale de 6 miliarde de lei, respectiv 1,3 miliarde de euro. Este normal să faci analiză nu numai la CNAS, nu numai la felul cum se eliberează aceste concedii medicale.

Nu sunt de acord să urmărim 6 milioane de oameni să îi căutăm pe acasă, pentru că nu e o abordare sănătoase la cap”, a completat premierul Ciolacu.

Ciolacu dezminte că vor fi afectați IT-iștii

„Aş vrea să începem cu începutul, ce şi-a asumat statul român, care sunt obliectivele statului român şi ce trebuie să facă Guvernul României şi nu numai, şi Parlamentul României.

Ştiu cu toţii că la un moment dat, România a avut un deficit de 9,2%, cel mai mare deficit din UE, el venind după unde deficit de sub 3%, după o datorie externă a României de aproximativ 37%.

Toate aceste lucruri s-au întâmplat într-o perioadă foarte scurtă, sub un prim-ministru accidental om de stat în România, sperăm ca astfel de accidente să fie din ce în ce mai rare şi am ajuns la o provocare, România fiind singurul stat care are un acord în ceea ce priveşte încadrarea în deficit.

Anul acesta trebuie să ne încadrăm într-un deficit pe 4,4.0 Există o execuţie bugetară până la jumătatea anului, raportată de Ministerul de Finanţe şi este normal să avem şi o analiză pentru că obiectivul României este de a se încadra în acest deficit, astfel încât dobânzile de refinanţare să nu crească şi faptul că acest acest acord cu Comisia, care poate să influenţelze eventualele fonduri europene adresate României şi cel mai grav, ar afecta implementarea reformelor din PNRR”, a afirmat premierul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel