Din cuprinsul articolului
Medicii atrag atenţia că a început sezonul virozelor respiratorii de sezon şi copiii sunt aduşi în număr tot mai mare la spital.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru copii „Sfânta Maria” Iaşi, dr Solange Roşu susţine că marea majoritate a copiilor care se prezintă acum la unitatea medicală au forme uşoare de boală şi care se vindecă în câteva zile.
„La nivelul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Sfânta Maria’ Iaşi este organizat sistemul de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute severe, cu monitorizarea incidenţei pe grupe de vârstă, a etiologiei, coinfecţiilor, factorilor de risc cu scopul elaborării şi implementării de măsuri de sănătate publică bazate pe dovezi.
În caz de forme severe, în care pacienţii prezintă respiraţie şuierătoare, disfuncţie respiratorie, febră care cedează greu, tuse, recomandăm prezentarea în serviciile de urgenţă”, a declarat coordonatorul UPU al Spitalului pentru copii „Sfânta Maria” Iaşi, conf univ dr Solange Tamara Roşu, potrivit Agerpres.
Când trebuie mers la spital
Potrivit medicului, vremea rece va genera o creştere a adresabilităţii la UPU prin viroze respiratorii sezoniere, gripă, bronşiolită prin virus sinciţial respirator, COVID-19.
„Aceste virusuri pot coexista şi genera manifestări clinice de intensitate diferită în funcţie de particularitatea cazului. Infecţiile respiratorii acute reprezintă o problemă constantă de sănătate publică care provoacă morbiditate şi mortalitate inclusiv în populaţia de vârstă pediatrică.
De aceea, ne-am propus să actualizăm informaţiile absolut necesare pentru prevenirea şi tratarea acestor afecţiuni. Măsurile de prevenţie şi control pentru infecţiile respiratorii reprezintă o componentă cheie a practicii pentru a reduce transmiterea în mediile de sănătate şi în orice colectivitate”, a declarat dr Solange Tamara Roşu.
Grupele cu risc pentru forme severe de viroze respiratorii sunt sugarii, prematurii, copii din grupa de vârstă 1-5 ani. „Pot dezvolta forme severe în special copiii sub vârsta de doi ani, datorită lipsei de imunitate câştigate natural prin contact cu virusurile respiratorii sezoniere. La fel şi copii cu boli cronice respiratorii, cardiace, metabolice, hematologice, renale, neurologice”, a explicat dr Solange Tamara Roşu.
Importanţa măsurilor de prevenţie
În ceea ce priveşte prevenţia, coordonatorul UPU al Spitalului pentru copii „Sfânta Maria” Iaşi recomandă o igienă corectă a mâinilor prin utilizarea apei şi săpunului cel puţin timp de 20- 30 secunde sau utilizare de antiseptic. De asemenea, medicul recomandă utilizarea corectă a măştii de protecţie, în prezenţa bolilor respiratorii în colectivitate, evitarea socializării în spaţii aglomerate şi închise.
O altă recomandare vizează aerisirea naturală a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi curente, precum şi vaccinarea grupurilor cu risc, adică a sugarilor cu vârste de peste 6 luni, copiilor şi adolescenţilor, dar şi vaccinarea grupurilor ocupaţionale cu risc din sistemul de sănătate şi cel de educaţie. Medicul recomandă, totodată, şi vaccinarea membrilor familiei în care există copil cu risc pentru forme severe de boală.
„Imunizarea împotriva acestor virusuri rămâne cea mai bună protecţie pentru reducerea riscului de îmbolnăvire gravă, spitalizării, impact pe termen lung asupra sănătăţii şi chiar decese în situaţii particulare. Vaccinul antigripal este recomandat în această perioadă, înaintea debutului de sezon gripal, în vederea asigurării în timp util a unei protecţii optime.
Pentru pacienţii între 6 luni vârstă şi 8 ani care primesc vaccin antigripal pentru prima dată sau a căror stare de vaccinare este necunoscută se recomandă două doze de vaccin la un interval de patru săptămâni. Restul copiilor primesc doar o singură doză în acest sezon”, a precizat dr Solange Tamara Roşu.
Semne şi simptome
În cazul semnelor şi simptomelor de viroze respiratorii, medicul recomandă izolarea la domiciliu a copilului, în cazul în care acesta are febră peste 38 grade Celsius, tuse, dureri de gât, dureri musculare, rinoree. De asemenea, pe lângă repausul fizic, medicii recomandă hidratarea eficientă, administrarea de medicamente simptomatice precum antitermicele şi antitusivele.
Conform medicului, tratamentul antiviral, adjuvant, trebuie administrat doar la recomandarea medicului, în primele 48 ore de la debitul simptomelor.