Categories: Stil de viaţă

Semnal de alarmă de la un nutriționist american: Aceasta este cauza majorității bolilor!

Din cuprinsul articolului

Cauza bolilor. În majoritatea cărţilor sale, nutriționistul american Norman Walker a dedicat capitole întregi descrierii diferitelor organe ale corpului uman. Concluzia de bază este că un colon sănătos oglindeşte un corp sănătos. Astfel, specialistul estima că 80% dintre boli pornesc de la acest segment.

„Fiecare organ, glandă sau celulă a corpului e afectată de sănătatea colonului”. Potrivit lui Walker, constipaţia stă la baza tuturor nenorocirilor. În cartea sa, „Pure and Simple Natural Weight Control”, acesta a susţinut că, dacă fecalele din colon au putrezit şi fermentat, orice element nutriţional prezent în acesta va trece în sânge ca produs poluat… De asemenea, coşurile sunt adesea cel mai important semn al prezenţei toxinelor în intestinul gros.

Cauza bolilor

Ceea ce intră în organismul nostru sub formă de hrană trebuie eliberat la un moment dat, într-un fel sau altul. Însă, în situaţia în care acest lucru nu se petrece, înseamnă că stagnează în colon sub formă de toxine, ce se vor reîntoarce în corp şi vor provoca diverse boli, printre care şi cancerul. Sănătatea colonului reprezintă cheia către o viaţă energizantă.

Clisma, unealta principală pentru vindecare

Specialistul a folosit clisma timp de 50 de ani pentru a trata diverse boli. O privea ca pe cea mai simplă şi eficientă metodă de a curăţa murdăria internă din organism şi obişnuia să spună că oamenii care nu cred în eficienţa clismei au cea mai mare nevoie de ea. Deşi cei mai mulţi oameni se îngrozesc la acest gând şi simt repulsie faţă de clismă, Norman Walker arata că este singura metodă de a elimina straturile de material fecal stagnant, acumulat în intestin.

Cel mai grav este că oamenii nu conştientizează acest lucru sau le este ruşine să recurgă la acest procedeu, care, într-adevăr, nu este deloc plăcut. Însă, pericolul unei operaţii sau al morţii dă oricui o motivaţie imediată pentru a pune la punct intestinul gros. Cel mai rezonabil comportament este să începeţi să folosiţi această procedură înainte de a fi puşi în faţa unor ameninţări serioase la adresa sănătăţii.

Doctorul Walker afirma că dieta perfectă nu va da rezultate mai bune decât cea mai proastă dietă atât timp cât colonul va fi blocat din cauza acumulărilor de materii reziduale nocive, iar o bună eliminare a acestora este la fel de importantă ca şi digestia corectă şi absorţia alimentelor. În acest sens, în momentul în care începeţi o astfel de cură e necesar să mestecaţi bine mâncarea, de 35-50 de ori.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: