Un nou studiu avertizează că temperaturile extreme şi poluarea aerului pot dubla riscul de infarct miocardic, iar experţii cred că aceste informaţii ar putea fi folosite la consilierea cetăţenilor din Europa, care se confruntă în prezent cu unul dintre cele mai severe şi mai prelungite valuri de caniculă din istorie.
O cercetare care a analizat datele dintr-o provincie chineză pe parcursul a cinci ani, a constatat o corelaţie semnificativă între riscul de deces prin infarct şi zilele marcate de căldură extremă, frig extrem sau niveluri ridicate de particule poluante în aer.
Studiul a relevat şi o creştere a numărului de decese cauzate de infarct în timpul perioadelor extrem de călduroase în rândul femeilor comparativ cu bărbaţii şi la adulţii în vârstă faţă de persoanele mai tinere. Îngrijorător este faptul că datele arată, de asemenea, că riscul de infarct mortal se intensifică cu cât durează mai mult un eveniment meteorologic extrem.
Oamenii de ştiinţă chinezi recomandă persoanelor cu risc ridicat să rămână în casă şi să evite aerul poluat în timpul valurilor de căldură. Studiul, publicat în revista Asociaţiei Americane a Inimii – Circulation, a analizat datele a peste 200.000 de decese cauzate de un infarct miocardic.
Majoritatea deceselor au fost înregistrate în rândul adulţilor în vârstă, cu o vârstă medie de 77,6 ani, iar peste jumătate (52%) au avut 80 de ani sau mai mult. Numărul deceselor a fost, în mare măsură, egal în ceea ce priveşte sexul, cu o uşoară creştere a numărului de bărbaţi care au murit în condiţii meteorologice extreme (52% bărbaţi, 48% femei).
Conform sursei citate de 360medical.ro, studiul a luat în calcul expunerea la particule fine din aer prin măsurători efectuate în fiecare zi în care au survenit decesele, precum şi în ziua precedentă.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…