Sari la conținut

Semnal de alarmă: Canicula poate duce la pene de curent! Burduja: Suntem cu toții pe baricade

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, avertizează că, din cauza fenomenelor meteo, cum ar fi  canicula prelungită din această perioadă, pot să apară pene de curent. În context, el le-a transmis românilor să râmână calmi în aceste situaţii.

De asemenea, Burduja a convocat comitetul ministerial pentru sectorul energetic pentru a analiza situația sistemului energetic național, în contextul caniculei din țară.

„Având în vedere perioada deosebit de călduroasă prin care trecem, am convocat pentru luni, ora 11:00, comitetul ministerial pentru sectorul energetic, cu următoarea ordine de zi:

1. Analiza situației actuale din sistemul energetic național;

2. Impactul condițiilor meteorologice și soluțiile necesare;

3. Evoluția consumului și producției pe termen scurt și mediu.

La acest “comandament de vară” vor participa: Transelectrica – Dispeceratul Energetic Național (DEN), OPCOM, ANRE, Transgaz, principalii producători și distribuitori, colegii din Ministerul Energiei. Vom reveni cu concluziile”, anunță Sebastian Burduja.

Burduja: „Suntem cu toții pe baricade. Totul va fi bine”

„Între timp, noi suntem cu toții pe baricade și e important să vă spun următoarele:

1. Sistemul energetic național este sigur. La nivelul DEN sunt experți de top și nu avem niciun motiv să ne facem griji: se monitorizează cu maximă atenție producția și consumul, iar echilibrul sistemului este prioritate zero. Pot apărea avarii punctuale, locale, iar operatorii de distribuție sunt pregătiți să intervină. Dar nu se pune problema unor întreruperi pe scară largă a furnizării de energie electrică.

2. După 34 de ani în care investițiile (mai ales cele publice) în sectorul energetic au fost la un nivel extrem de redus, nu putem să ne așteptăm la miracole. Totuși, într-un singur an, am atras finanțări nerambursabile de 13,6 miliarde euro — în producție, în transport, în distribuție. Efectele se vor vedea în timp, atât prin creșterea producției de energie electrică și de gaze naturale, cât și prin modernizarea rețelelor.

3. De un an de zile spun ca stocarea este prioritatea zero a sectorului energetic. De aceea am salvat și relansat apelul din PNRR pentru stocare în baterii, de 80 de milioane de euro, și ne pregătim până la finalul anului să mai lansăm un apel de 200 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare. De aceea am restartat proiectul Tarnița-Lăpuşteşti și voi susține orice hidrocentrală cu acumulare prin pompaj. Da, trebuia să le fi făcut de 30 de ani…dar măcar acum le-am început și le punem pe șine.

4. Avem un dialog constant și foarte bun cu producătorii pentru a găsi soluții pentru creșterea producției în această perioadă — fie ca vorbim de hidrocentrale, de grupurile pe gaz sau de termocentralele pe cărbune.

Vă asigur că vom continua cu toții să facem tot ceea ce este posibil pentru ca românii să aibă energie sigură, accesibilă și verde — da, în această ordine. (…) Pe toți cei care au întrebări și doresc răspunsuri avizate îi rog să ne scrie la office.cabinet@energie.gov.ro. Totul va fi bine”, a transmis ministrul.

canicula
Sursă foto: Codlea Info

Ministrul Mediului: Este cel mai intens şi mai lung val de caniculă de cod roşu

Ministrul Mediului, Mircea Fechet a declarat la Digi 24 că se ia în calcul prelungirea codului roşu de caniculă în România şi pentru ziua de miercuri, el precizând că este cel mai intens şi mai lung val de caniculă de cod roşu şi cel mai extins la nivelul ţării.

„Este cel mai intens şi mai lung val de caniculă de cod roşu şi în acelaşi timp cel mai extins la nivelul ţării şi nu excludem să avem un record şi în luna iulie, aşa cum în luna iunie am avut cea mai căldurpasă astfel de lună din istoria măsurătorilor ANM, adică din ultimii 120 de ani. E posibil, dacă o ţinem tot aşa, să avem un record similar şi în luna iulie”, a precizat Mircea Fechet, informează News.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel