Din cuprinsul articolului
Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii a explicat cine sunt românii care vor avea parte de creşteri ale pensiei şi cu până la 90%, de la 1 septembrie.
Acesta a dezvăluit recent că este vorba despre pensionarii care au muncit mult şi au un stagiu de cotizare de peste 40 de ani. Oficialii au vrut ca, în acest fel, să facă dreptate, astfel că românii care au muncit o perioadă lungă de timp vor fi răsplătiţi pe măsură.
Românii care vor primi pensii mai mari cu 90%, din septembrie
Daniel Baciu a precizat, într-o emisiune la Antena 3 CNN, că începând cu 1 septembrie, peste trei milioane de pensionari vor primi bani în plus la pensie.
„Mai mult de trei milioane de oameni vor fi (cu majorări ale pensiei – n.red.), pentru că practic, punctele de stabilitate vor aduce acel plus față de ceea ce se întâmplă în momentul de față.
Este un plus pe care noi îl acordăm pensionarilor care au un stagiu de cotizare contributiv mai mare de 25 de ani. Vor fi mulți pensionari care în momentul de față sunt în zona indemnizației social şi care vor ieși din această zonă.
Acolo unde avem un stagiu de cotizare foarte mare, de peste 40 de ani, creșterile vor fi substanțiale, chiar și de peste 80%-90%”, a anunţat Daniel Baciu, potrivit sursei citate.
Modelul noilor decizii de pensionare a fost deja publicat în Monitorul Oficial şi a ajuns la casele judeţene de pensii.
„(…) Ştim exact ce avem de făcut, astfel încât în luna septembrie trebuie ca oamenii să-și primească pensiile mult dorite, recalculate cu noul cuantum al pensiilor stabilit în baza noii legi, şi anume legea 360/2023″, a mai spus şeful Casei de Pensii.
Nicio pensie nu va scădea, după recalculare
Șeful Casei de Pensii a dezvăluit câși pensionari vor primi de la 1 septembrie bani în plus, odată cu majorarea pensiilor prevăzută de noua lege.
„În urma acestui proces de recalculare, nicio pensie nu va scădea. Este un lucru foarte clar pe care noi l-am prevăzut în lege. Marea majoritate a pensionarilor vor primi măriri ale pensiilor în urma acestui proces de recalculare. Aceste măriri vor fi în funcție de stagiul de cotizare realizat.
Toți cei care au realizat stagii de cotizare mai mari de 25 de ani vor primi măriri care se vor concretiza în acele puncte de stabilitate care le prezintă foarte clar, sunt precizate în lege.
Deci avem un număr destul de mare, un număr foarte mare. Noi estimăm ca peste 70% dintre pensionari să primească măriri în urma acestui proces de recalculare”, a declarat Daniel Baciu.
Care sunt reglementările noii legi a pensiilor
- introducerea unei noi formule de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivităţii
- stabilirea vârstei standard de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați
- stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani
- reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanelor care au realizat stagiu de cotizare contributiv în condiții de muncă speciale și deosebite, în condiții de handicap sau au depășit stagiul complet de cotizare
- stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani va fi răsplătit cu puncte suplimentare pentru vechime
- normalizarea condițiilor speciale și deosebite de muncă până în anul 2035
- acordarea unor beneficii pentru mame, care se pot pensiona mai devreme cu câte şase luni pentru fiecare copil pe care l-au născut şi crescut, până la vârsta de 16 ani, în limita unei reduceri maxime de trei ani şi şase luni
- luarea în calcul la stabilirea pensiei a sporurilor nepermanente pentru care s-au plătit contribuții.