Din cuprinsul articolului
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că, începând cu data de 1 octombrie a.c., va demara un nou subprogram naţional de sănătate pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, derulat de CNAS.
Astfel, copiii şi adulţii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist vor putea beneficia de servicii de psihoterapie şi/sau consiliere psihologică clinică şi/sau consiliere/intervenţie de psihopedagogie specială-logopedie, respectiv intervenţii psihologice validate ştiinţific în tulburări din spectru autist, inclusiv elaborarea unui plan de intervenţie personalizat pentru fiecare bolnav.
Noul subprogram este prevăzut într-un Ordin pentru modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative, publicat în data de 26 septembrie în Monitorul Oficial.
„Este esenţial ca toţi pacienţii să aibă acces echitabil la servicii medicale. La acest pachet nou de servicii medicale decontate de către CNAS, atât de necesar pacienţilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist, s-a lucrat foarte mult împreună cu asociaţiile de pacienţi şi organizaţiile neguvernamentale, aşa cum este sănătos să se întâmple. Am spus că prioritar la CNAS va fi să construim un sistem eficient, centrat pe nevoile reale ale asiguratului.
Asta facem. Aprecierile mele se îndreaptă către toţi cei care au depus eforturi pentru ca viaţa pacienţilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist să fie mai bună. E un pas important în construcţia unui sistem de sănătate modern, în România”, a declarat preşedintele CNAS, Andrei Baciu, potrivit unui comunicat de presă.
Aproximativ 75 de milioane de oameni suferă de tulburări din spectrul autist, sau ASD. Mulţi dintre ei au probleme de a comunica şi de a interacţiona cu alţi oameni şi manifestă comportamente restrânse şi/sau repetitive. Persoanele din spectrul autist pot avea modalităţi diferite de învăţare, mişcare sau de a-şi concentra atenţia.
Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…
Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute,…
Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…
Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…
După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…