Categories: Ştiri sănătate

Dr. Emilian Imbri a dezvăluit cum se decide ca un pacient din ATI să fie imobilizat. ”E o măsură legală și recomandată”

Medicul Emilian Imbri a fost, până acum câteva zile, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș din București, aflat de un an în prima linie în lupta împotriva COVID-19, a dezvăluit de ce sunt legați și sedați pacienții ATI. 

Emilian Imbri spune că eventuala sedare și imobilizare a pacienților internați în ATI este o măsură „nu numai legală, ci și recomandată”.

Emilian Imbri nu este medic ATI, dar a coordonat mulți ani activitatea spitalului. „În ceea ce privește procedura prin care pacienții din ATI sunt sedați și chiar contenționați – adică li se limitează mișcările prin imobilizarea mâinilor cu niște curele speciale – există proceduri medicale care sunt publicate, sunt acceptate, nu tacit, ci descrise în fiecare secție unde se poate ajunge la contenția bolnavului – este vorba despre secțiile de Psihiatrie și de secțiile de Terapie Intensivă.”

Sedarea și imobilizarea pacienților din ATI e legală și recomandată

„Aceste măsuri nu numai că sunt legale, sunt și recomandate”, subliniază medicul Emilian Imbri. „În Terapie Intensivă există pacienți care din cauza tulburărilor de comportament – fie că le aveau dinainte, pot avea boli psihice despre care nu se știa sau despre care se știe – sau pacienții COVID-19 pot avea tulburări neurologice provocate tocmai de infecția cu acest virus. Acești pacienți devin fie foarte agitați, violenți, atacă – mai puțin acest lucru, cât faptul că își pot smulge singuri tuburile prin care primesc medicație sau alimentație. În cazul în care nu sunt sedați își pot smulge tuburile, pricinuindu-și daune și mai mari decât boala în sine,” a declarat medicul pentru hotnews. 

Cum se ia decizia ca un pacient din ATI să fie imobilizat? Se formează o comisie care hotărăște acest lucru: „În fiecare spital se înființează o comisie formată din 2-3 medici, 3 de regulă, din care fac parte obligatoriu directorul medical și șeful secției de Terapie Intensivă din spitalul respectiv, precum și medicul curant, care stabilesc nevoia ca pacientul să fie contenționat. Se scrie în foaie, se documentează totul și se trece la acest procedeu. Nu este în niciun caz vorba despre ceva făcut cu răutate, cu forța sau despre ceva făcut pentru a chinui sau pentru a provoca un rău pacientului. Ei rămân în această situație pentru câteva zile, în funcție de evoluția lor, până când își revin și până când ajung să colaboreze din nou cu medicii.”

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

19 minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

48 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 ore ago

Citeste si: