Cel mai longeviv om din lume: un român de 148 de ani. A fost studiat de însăși Ana Aslan, căreia i-a împărtășit secretul longevității. „La 120 de ani, încă putea purta câte un lemn de 10-12 metri, de la 2-3 kilometri”

La Revoluţia din 1848, Maftei Pop deja avea 44 de ani, la începerea Primului Război Mondial, bărbatul avea deja peste 100 de ani, iar la Unirea din 1918 avea aproape 115 ani. A prins şi al Doilea Război Mondial, dar şi instalarea comunismului.

Maftei Pop, Bădia Maftei cum îi spuneau vecinii, s-ar fi născut în anul 1804, în Valea Loznii, Sălaj și a s-a dus la ceruri mult mai târziu, pe data de 15 martie 1952, în Ciubăncuța, un sătuc din judeţul Cluj.

Românul nostru despre care ne propunem să povestim deține un posibil record de longevitate, actul său de deces pretinzând că a murit la vârsta de 148 de ani. Cu toate că există documente şi materiale video privind longevitatea lui Maftei Pop şi a altor români, vieţile lor nu au fost complet documentate, iar, din acest motiv, ei nu sunt incluşi în topul celor mai bătrâni oameni din lume.

Maftei Pop a trăit și a murit în satul Osoi din județul Cluj.

Numele lui a fost menționat și de Ana Aslan, într-un interviu acordat ziaristului și scriitorului Mihai Stoian în anii 1970.

De asemenea, Bădia Maftei a fost menționat şi de academicianul Constantin Ion Parhon în cartea sa „Biologia vârstelor”, din 1955. Așadar, acest român ar putea fi cel mai bătrân om din toate timpurile.

Conform documentelor de la primăria din localitatea în care și-a petrecut ultima parte a vieții, Maftei Pop s-a născut în Valea Loznii, județul Sălaj. A decedat 148 de ani mai târziu, pe 15 martie 1952 în Ciubăncuța, comuna Oșoi. S-a mutat dintr-un sat în altul când a împlinit 85 de ani, notează Știri pe surse.

Povestea de viață a celui mai longeviv român

Bărbatul nu avea şcoală şi presta diverse munci în cătunul unde s-a stabilit, în schimbul alimentelor.

Bărbatul ar fi fugit din loc în loc toată viaţa, deoarece pe vremea când era cioban, acesta ar fi omorât din greşeală un copil. La Revoluţia din 1848, Maftei Pop deja avea 44 de ani, la începerea Primului Război Mondial, bărbatul avea deja peste 100 de ani, iar la Unirea din 1918 avea aproape 115 ani. A prins şi al Doilea Război Mondial, dar şi instalarea comunismului.

În anii ’50, chiar înainte să se stingă, bărbatul a fost vizitat de academicianul Constantin Ion Parhon, care a şi inclus parte din povestea sa în studiul „Biologia Vârstelor”. La vizita întreprinsă de I.C. Parhon a participat şi Ana Aslan.

Potrivit „Biologiei Vârstelor”, la data examinării, Maftei Pop, care pe atunci avea deja 148 de ani, avea câteva probleme de sănătate: amorţeli la nivelul mâinilor, vedere slăbită, care însă îi permitea distingerea obiectelor şi se apleca cu greutate.

Bărbatul nu era cocoşat, iar epiderma prezenta pliuri ca la o persoană de 70 de ani. Părul îi era albit complet, iar unghiile normale. Avea probleme cu auzul şi impresiona mai ales cu forţa de care dădea dovadă, care pare greu de crezut pentru acea vârstă.

Alimentația mixită cu accent pe lactate și mămăligă

Cât despre alimentaţia sa, I.C. Parhon notează că avea o alimentaţie mixtă, în care predomina totuşi laptele, brânza şi mămăliga.

.După această vizită, Parhon a publicat un studiu elaborat despre condițiile în care a trăit Maftei și posibilele motive care au dus la longevitatea sa nemaiîntâlnită.

Desigur, veridicitatea documentelor e greu de stabilit. Cu toate astea, sunt destul de multe surse de informare care îi atestă performanța. La Marea Unire de la 1918, avea deja 115 ani împliniți, conform Wikipedia.

„La 120 de ani, încă putea purta câte un lemn de 10-12 metri, de la 2-3 kilometri”

Maftei a recunoscut că alimentația din cea mai mare parte a vieții a fost formată din lapte, brânză și mămăligă. Nu a abuzat niciodată de alcool, dar fuma câte patru, cinci țigări pe zi.

Decesul i-a survenit din cauza unei tumori abdominale, la câteva zile după vizita cercetătorilor. Din fericire, după interacțiunea cu medicii, a rămas o poză a bărbatului din acea perioadă.

„Ca putere, era tânăr şi era privit ca un fenomen. Avea o forţă musculară puţin obişnuită. A lucrat la maşina de treierat, maşină primitivă, pe care o învârtea cu mâna. Cu o mână trăgea cei doi bivoli puşi la jug. Ducea din pădure trei grinzi, în spinare, de la 2-3 kilometri depărtare, peste dealuri, până la 100 de ani.

La 120 de ani, încă putea purta câte un lemn de 10-12 metri, de la 2-3 kilometri.

Impresionează relieful muscular pe tot corpul: pectoralii, intercostalii, drepţii abdominali, cu fibrele aparente. Puls 92 pe minut, radiala nu este îngroşată, tensiunea arterială 160 cu 80”, scria I. C. Parhon, despre cel mai longeviv român, în cartea sa, „Biologia vârstelor. Cercetări clinice şi experimentale”.