Categories: Ştiri sănătate

Secretele ies la iveală! Ce greșeli a făcut Organizația Mondială a Sănătății în primele luni ale pandemiei de coronavirus?

Organizația Mondială a Sănătății dezvăluie, cu ajutorul a două rapoarte întocmite de la începutul pandemiei, că multe scenarii negative puteau fi evitate. Situația epidemiologică, la nivel global, putea fi complet diferită în acest moment dacă anumite măsuri ar fi fost implementate la timp, relevă documentele.

Potrivit DC News, cele două rapoarte dezvăluie că OMS a reacționat relativ lent în primele luni ale crizei sanitare. Aceste raporarte vor fi prezentate la următoarea adunare generală și se referă la seria de recomandări și măsuri emise de OMS la începutul pandemiei de coronavirus, relatează EFE, citat de Agerpres.

Organizația Mondială a Sănătății a reacționat mult prea lent

Greșeli care au schimbat cursul pandemiei

Unul dintre elementele cheie ale lentorii OMS a fost „întârzierea în identificarea probabilităţii de contagiere de la o persoană la alta, precum şi transmiterea asimptomatică sau presimptomatică” a bolii, se arată în unul dintre rapoarte, redactat de Comitetul de Revizuire a Reglementărilor Internaţionale de Sănătate.

În perioada în care era nevoie de o reacţie faţă de primele focare, „OMS ar fi trebui să utilizeze propriile evaluări de risc, fără să aştepte aprobarea ţărilor celor mai afectate sau sfaturile Comitetului său de Urgenţă”, notează raportul.

Raportul arată că „omenirea nu era pregătită pentru o ameninţare de acest tip”, demonstrând astfel o lipsă de abilitate colectivă pentru a prezice evoluţia pandemiei, nu doar în aspectele sale sanitare, ci şi în cele sociale şi economice. „Dacă omenirea ar fi ştiut în primele zile ale anului 2020 ceea ce ştim acum, probabil că OMS, multe guverne şi alţi parteneri ar fi acţionat în mod diferit”, semnalează documentul.

Măsurile corespunzătoare puteau ține criza sanitară sub control

De exemplu, adaugă textul, „implementarea mai strictă a recomandărilor OMS ar fi întârziat transmiterea mondială” a coronavirusului ce provoacă maladia COVID-19.

Comitetul notează că unul din elementele cheie ale răspunsului lent al multor guverne la începutul pandemiei a fost tensiunea dintre necesitatea de a proteja sănătatea publică şi cea de a salva economia, fapt care a îngreunat punerea în aplicare a restricţiilor privind călătoriile şi comerţul.

Raportul arată că „este nevoie de mai multă cooperare, o mai mare transparenţă şi schimburi reciproce mai frecvente în privinţa datelor în timp real”, de exemplu, în ceea ce priveşte împărtăşirea informaţiilor despre genomuri şi mostrele patogene.

Acesta este motivul care justifică adoptarea unor schimbări în sistemul sanitar internaţional, din care face parte OMS, care „necesită o acţiune urgentă şi nu ani de negocieri”.

Lipsă de solidaritate

Al doilea raport, redactat de Comitetului Consultativ Independent şi de Supraveghere, abundă în critici similare şi arată că în 2020 a existat „o lipsă de voinţă politică şi de solidaritate globală” care s-a tradus prin probleme, precum limitarea producţiei de vaccinuri şi o finanţare insuficientă a răspunsului global în faţa pandemiei.

Documentul face apel, în perspectiva unor pandemii viitoare, la revizuirea rolului şi impactului restricţiilor impuse călătoriilor şi altor măsuri de frontieră, precum şi la coordonarea acestui tip de măsuri.

 

Recent Posts

Adio gripă și răceală: Cum se prepară leacul băbesc care îmbunătățește sănătatea instant

Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…

7 minute ago

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

38 de minute ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

o oră ago

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism: Ne protejează de cancer, diabet și depresie

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…

2 ore ago

Performerii din sănătate prezentați de Revista Capital

Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…

2 ore ago

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Capital. Ce premiu a obținut

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…

2 ore ago

Citeste si: