Categories: Stil de viaţă

Secrete pentru coacerea perfectă a vinetelor. Se vor curăța rapid și vei obține un gust divin

Secrete pentru coacerea perfectă a vinetelor. Este sezonul vinetelor, iar gospodinele încearcă să facă cea mai bună salată, zacuscă sau pentru a le pune pentru iarnă. Dar cum se coc și care este cea mai bună metodă pentru a le decoji?

Coptul vinetelor este o tradiție specifică în Balcani. Salata de vinete este una dintre cele mai iubite preparate ale românilor, însă vinetele trebuie coapte și decojite cu grijă pentru a avea miezul și gustul perfect.

Secrete pentru coacerea vinetelor

Trebuie să aveți mare grijă atunci când vine vorba despre vinete. Cel mai adesea, randamentul este de 50%, însă există și cazuri în care poți rămâne, după coacere, cu 40% din leguma inițială. Factorul care influențează cantitatea de miez rămas este apa din conținutul vinetei.

Cum alegem legumele potrivite pentru fiecare rețetă
Există mai multe tipuri de vinete, fiecare dintre ele fiind potrivită pentru un anumit tip de mâncare. Legumele alese pentru salata de vinete sau pentru zacuscă trebuie să fie mari, ferme, cu coajă lucioasă și neagră.  Atunci când punem degetele pe vânătă, aceasta trebuie să fie puțin elastică. Alegerea vinetelor potrivite pentru copt este un pas extrem de important, pentru că riscăm ca legumele să rămână pietroase, ori să aibă anumite porțiuni tari.

Înainte de a le coace, este recomandat să spălăm vinetele, pentru a elimina soluțiile cu care acestea au fost stropite. Le ștergem bine și sunt gata de copt.

Cum coacem corect vinetele? Atenție! Nu tăiem codițele și nici frunzele din jurul lor

Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

Există trei variante pentru copt: cea tradițională, afară la foc, la aragaz sau în cuptor. Rezultatele obținute nu sunt la fel. Gustul și aroma perfectă poate fi obținut doar prin arderea cojii. Pentru acest efect avem nevoie de foc puternic.

Vinetele copte pe aragaz sau plită

Vinetele copte pe aragaz sau plită pot obține acea aromă de fum, de ars. Este una dintre variantele utilizate de gospodine, mai ales de cele care au hote puternice, care fac față fumului. Pentru a reduce fumul, este extrem de important să nu înțepăm vinetele înainte de coacere. Focul trebuie să fie maxim. Dacă acesta nu este puternic, legumele fierb în suc propriu și nu se coc.

Coacerea vinetelor pe grătar

Cea mai populară metodă este însă coacerea loc pe grătar, în aer liber. Pentru a coace vinetele avem nevoie de flacără deschisă, nu jăratec. Focul trebuie întreținut deoarece zeama care se scurge din ele îl poate domoli. Un alt aspect important este înălțimea la care așezăm grătarul. Acesta nu trebuie să fie mai sus de cinci centimetri. Vinetele se așează cu o distanță de aproximativ 1 cm, pentru a permite flăcării să treacă printre ele. Aroma dată de flacără este una unică.

Coacerea vinetelor în cuptor este metoda mai puțin recomandată

sursa foto: retete si vedete

Coaja vinetelor nu se va carboniza, ci legumele vor fierbe în suc propriu, cu o coajă moale. De cele mai multe ori, zeama în care vor sta vinetele în cuptor este amară, ceea ce înseamnă că va schimba complet gustul legumelor. Această metodă este aplicată din comoditate, însă rezultatul final nu este mulțumitor, vinetele neavând aromele speciale.

Cum se decojesc ușor

Partea cea mai complicată din acest proces este curățarea de coajă. Se spune că acestea trebuie decojite atunci când sunt fierbinți, însă este doar un mit. Vinetele nu devin amare dacă sunt lăsate la răcorit. Important este ca legumele să nu stea în propria zeamă, ci trebuie lăsate pe un grătar, la scurs.

Există mai multe metode pentru a curăța vinetele coapte. Metoda clasică impune o strecurătoare așezată deasupra unui castron și un cuțit bine ascuțit. Ținem leguma coaptă de codiță, iar cu cealaltă mână curățăm coaja arsă. Vom avea nevoie și de un castron cu apă, pentru a ne clăti degetele din când în când. După decojire, punem miezul în sită și le lăsam la scurs, potrivit EVZ.

În cazul în care vânăta nu mai are codiță, putem aplica cea de-a doua metodă. Pentru ea avem nevoie de un tocător, o lingură, un cuțit și un bas cu apă rece. Această modalitate este una rapidă și practică, putând fi considerată chiar un truc în bucătărie. Se așează vânăta pe tocător, iar cu ajutorul cuțitului o tăiem pe verticală, de-a lungul legumei. Apoi tragem cu lingura miezul până când, pe masă, rămâne doar coaja. Punem miezul în strecurătoare și îl lăsăm la scurs.

Beneficiile vinetelor pentru organism

Protejează creierul: De „vină” este nasuninul din compoziția lor, care împiedică „atacul” radicalilor liberi asupra lipidelor din membranele celulelor creierului. Complexul de vitamine B te ajută să faci față stresului și îți conferă o stare psihică bună, la asta contribuind și soroparonul și scopoletina din conținutul vinetelor.

Scad nivelul colesterolului:  Colesterolul din sânge cât și cel din pereții arteriali scade, ceea ce te protejează de bolile cardiovasculare și de accidentele cardiovasculare cerebrale, datorită nasuninului. Totodată, acesta repară daunele ADN-ului, încetinește procesul de îmbătrânire și împiedică organismul să absoarbă mai mult fier decât are nevoie. Importantă e și vitamina K, cea care împiedică formarea cheagurilor de sânge.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

5 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

6 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

6 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

7 ore ago

Citeste si: