Sari la conținut

Sechele AVC. Dr. Nils Thoennissen: „Au efecte distrugătoare”

Peste 68.000 de români suferă un accident vascular cerebral (AVC), ȋntr-un singur an, conform Ministerului Sănătății. Sechelele lăsate de afecțiunea medicală impactează major starea pacienților și scad drastic calitatea vieții acestora.

Sechele AVC. Dr. Nils Thoennissen: Au efecte distrugătoare

Dr. Nils Thoennissen, specialist de renume internațional în domeniul oncologiei și hematologiei, a explicat pentru Doctorul Zilei de ce prevenția este cea mai importantă, ce tratamente inovatoare au fost descoperite și ce cazuri speciale au fost vindecate.

Accidentul vascular cerebral prevede oprirea sau reducerea irigării cu sânge a unei părți a creierului. Cauzele principale ale AVC-ului sunt tensiunea arterială ridicată, de care suferă 32,5% dintre români, fumatul – 30,5% din populație fiind fumători regulați – și nivelul crescut al colesterolului, semnalat la 45,8% dintre români, conform unui studiu publicat de Comisia Europeană.

,,Afecțiunile neurodegenerative, cum sunt AVC-ul și traumatismele craniene, au efecte distrugătoare și schimbă pentru totdeauna viața pacienților. Printre cele mai frecvente urmări ale AVC-ului, în cazurile pacienților mei, au fost paralizia totală sau parțială, pierderea vederii, dificultăți în vorbire și starea vegetativă”, a declarat Dr. Nils Thoennissen pentru Doctorul Zilei.

Specialistul a explicat că unul dintre cele mai eficiente tratamente de recuperare în cazul unui atac cerebral este transplantul cu celule stem hematopoietice. Acestea se regăsesc în număr deosebit de mare în placentă și sângele de cordon ombilical. Medicul este specializat în efectuarea procedurii medicale: a petrecut peste 14 ani din cariera sa realizând transplanturi de celule stem.

,,Celulele recoltate din placentă și sângele de cordon ombilical la naștere au proprietăți terapeutice foarte puternice – trei dintre ele sunt esențiale pentru recuperarea pacientului. Prima se referă la neuroplasticitate, sau la abilitatea celulei stem de a construi noi legături neuronale, care duce la regenerarea leziunilor.

A doua calitate este legată de pluripotență, care îi permite celulei stem să se dezvolte în orice alt tip de celulă necesară, deci și în orice alt tip de țesut. Poate cea mai importantă la începutul tratamentului, a treia proprietate, este dată de efectele antiinflamatorii. Majoritatea bolilor degenerative au în comun inflamația, care este una dintre cauzele degradării biologice, așa că celulele stem vin și ajută la echilibrul imunoregulator”, a explicat Dr. Nils Thoennissen.

Peste noapte, a ajuns în comă

Expertul a mai povestit și despre cazul unei paciente – pe care îl consideră un adevărat miracol al medicinei. Kristie, o tânără de doar 27 de ani, a ajuns la Terapie Intensivă în comă, după ce, în timpul nopții, suferise un accident vascular cerebral ischemic. Timp de opt luni, Kristie a fost ținută în viață cu ajutorul aparatelor. Efectele AVC-ului au fost majore: orbise complet, nu-și putea folosi brațele, nu putea vorbi și paralizase complet pe partea stângă.

,,La un an după ce s-a trezit din comă, a venit la noi și am realizat un transplant cu celule stem din sângele ombilical. Toată procedura medicală a durat în jur de 5 ore, timp în care Kristie a primit, intravenos, tratamentul. Nu a avut niciun efect secundar, iar rezultatul ne-a impresionat pe toți. La mai puțin de un an de la transplantul cu celule stem, Kristie vede culori și mișcări (conform optometristului), ridică greutăți și poate merge singură jumătate de kilometru. E un rezultat îmbucurător pe care îl vedem des la pacienții noștri”, a adăugat doctorul.

Diferite tipuri de celule stem se regăsesc în țesutul placentar, sângele și țesutul cordonului ombilical. Acestea pot fi recoltate în siguranță la naștere și stocate, în condiții de criogenie, zeci de ani de zile. Sute de românce au ales această procedură pentru copiii lor, printre care se numără actrițele Dana Rogoz și Lili Sandu, dar și jurnalista Anca Ciota.

,,Specialiștii estimează că în doar 8-10 ani, sute de boli grave vor fi tratate cu ajutorul celulelor stem recoltate la naștere. Ne referim la boli precum diabetul, Parkinson, Alzheimer, diferite tipuri de cancer și multe altele. Viitorul e aproape în ceea ce privește celulele stem și medicina regenerativă”, a concluzionat, pentru Doctorul Zilei, Dr. Nils Thoennissen.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel