Sari la conținut

Se sparge „monopolul” pe transplant de ficat și de inimă

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Tranplant

Cristina Lica

Operațiile de transplant de ficat și de cord se vor face și în alte spitale decât Institului Clinic Fundeni și Spitalul Floreasca

Explozia” de donatori în moarte cerebrală de anul trecut i-a determinat pe oficialii Agenției Naționale de Transplant să ia în calcul deschiderea unor noi centre în care să se facă operații de transplant de ficat, rinichi, cornee și chiar de cord. Anul trecut, nu mai puțin de 50 de spitale din București, Iași, Târgu Mureș sau Cluj și-au depus dosare de acreditare pentru transplant la ANT (unele dintre acestea doar pentru prelevare de organe).

În evaluarea pe care o vor face, cei de la Agenția de Transplant vor lua în calcul, pe lângă dotările spitalelor și resursa umană specializată, nevoile populației din acele zone, astfel încât centrele să aibă și un volum semnificativ de muncă.

De exemplu, deși spitalul din Iași este acreditat de mai mulți ani pe transplant renal, operațiile de acest gen realizate acolo se pot număra pe degete. „Important ar fi să le asigurăm centrelor noi de transplant la care ne gândim volumul de muncă necesar pentru ca actul medical să fie de calitate, iar speranța de viață a pacienților după o astfel de intervenție să fie de cinci, până la 20 de ani”, ne-a declarat șeful ANT, profesorul Radu Deac.

„Sf. Maria” și Elias, implicate în operațiile complicate pe ficat

Dacă pe partea de transplant de ficat, pacienții din toate colțurile țării ajungeau exclusiv la Institutul Clinic Fundeni pentru operația salvatoare, din acest an, transplanturile vor începe să se facă și la Spitalul „Sfânta Maria” din București. Medicul Cătălin Pivniceru, unul dintre supraviețuitorii accidentului din Apuseni, se pregătea în cadrul acelei misiuni chiar pentru activitatea de transplant hepatic.

„Spitalul «Sfânta Maria» a fost acreditat pentru transplant de ficat, iar operațiile vor începe chiar din acest an. Și Spitalul Elias a fost autorizat pentru prelevare de ficat de la donatori în moarte cerebrală”, ne-a declarat profesorul Irinel Popescu, șeful Clinicii de Transplant Hepatic de la Fundeni.

Transplant de rinichi se poate face în acest moment doar la Cluj și la București, clinica de la Fundeni, și sporadic la Iași, însă în următorii ani ar mai putea fi acreditat în acest sens și spitalul din Timișoara. „Patru centre de transplant renal sunt arhisuficiente, având în vedere că avem doar 300 de rinichi disponibili, anual. Dacă anul trecut a fost cea mai intensă perioadă, anul acesta, numărul donatorilor este în regres, dar să sperăm că situația se îndreaptă”, ne-a declarat profesorul Ioanel Sinescu, șeful Clinicii de Transplant Renal de la Fundeni.

Noi centre vor fi deschise și pe transplantul de cornee, dar și de cord, în cărți pentru transplantul de inimă fiind și Institutul  „C.C. Iliescu” din București.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel