Sari la conținut

Se schimbă vârsta pentru obținerea permisului de conducere. Viitorii șoferi ar trebui să știe aceste lucruri

Sursă foto: Romania TV
Obținerea permisului de conducere

Se schimbă vârsta necesară pentru obținerea permisului de conducere. Senatul a prezentat un proiect de lege care propune câteva reguli noi pentru aspiranții la permisul de conducere. Asta înseamnă că acum tinerii de 17 ani au șansa de a obține permisul de conducere și de a conduce mașini cu un motor cu o putere mai mare de 20 de cai putere. Condiția, însă, este ca acești tineri șoferi să fie însoțiți de un adult.  Câteva informații importante pentru cei care sunt interesați să devină șoferi.

Un minor în vârstă de 17 ani care deţine permis auto categoriile B şi BE poate conduce un autovehicul dacă este asistat de o persoană care are permis de conducere din aceeaşi categorie de minimum 10 ani, cel din urmă fiind răspunzător în solidar cu minorul aflat în culpă pentru încălcarea regulilor de circulaţie, prevede un proiect iniţiat de parlamentari PSD, PNL, UDMR şi neafiliaţi, adoptat tacit luni de Senat, transmite Agerpres.

Expunerea de motive pentru ca un tânăr de 17 ani să obțină permisul de conducere

„Accesul la obţinerea unui permis auto de la vârsta de 17 ani are ca rol principal responsabilizarea tinerilor, în vederea diminuării gradului de teribilism şi a conduitelor iresponsabile.

De asemenea prin măsura pe care o propunem în prezentul proiect de lege, persoana care însoţeşte un minor care deţine permis de conducere valabil pentru categoriile B, BE şi conduce un autovehicul răspunde în mod solidar cu minorul aflat în culpă pentru încălcarea de către acesta a regulilor de circulaţie sau, după caz, pentru pagubele produse terţilor ca urmare a producerii unui accident de circulaţie, considerăm că este o responsabilizare maximă a persoanei însoţitoare care va avea un rol determinat în educaţia rutieră a minorului de 17 ani.

Considerăm că un conducător auto care are permis de conducere de minim 10 ani a dobândit destulă experienţă în conducerea unui autovehicul, în respectarea regulilor de circulaţie dar şi în respectarea celorlalţi participanţi la trafic. Astfel riscul producerii de accidente de către conducătorul auto începător scade semnificativ odată ce acesta capătă experienţă în trafic” se precizează în expunerea de motive.

Proiectul de lege prevede și modificări ale Codului penal, astfel încât refuzul șoferului de a se supune testelor de alcoolemie sau de droguri să fie pedepsit cu închisoare de la unu la cinci ani, iar în cazul însoțitorului adult al minorului de 17 ani, pedeapsa să fie de până la trei ani de închisoare.

Proiectul pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru modificarea şi completarea art. 337 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal va fi dezbătut şi votat de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

valabilitatea permisului de conducere.
Sursă foto: Romania TV

Titi Aur: tot ceea ce ține de siguranța rutieră este total scăpat de sub control

Referitor la această inițiativă, fostul campion de raliu și profesor de conducere defensivă Constantin (Titi) Aur a declarat pentru avocatnet.ro că „trebuie să privim lucrurile într-o perspectivă mai largă, noi nu mai suntem capabili să vedem pădurea din cauza copacilor.

Mă tot agit și tot încerc să atrag atenția, inclusiv guvernanților, de la premier la cine vreți dumneavoastră, că tot ceea ce ține de siguranța rutieră este total scăpat de sub control. Avem cele mai multe accidente, cele mai multe accidente grave și cele mai multe victime ale acestora. Avem cel mai mare număr de accidente raportat la numărul de kilometri parcurși. Nu că suntem pe ultimul loc la acest capitol, între noi și ultimul loc mai sunt câteva locuri!

Vă invit, atât pe dumneavoastră cât și pe cititori, să ne aplecăm puțin asupra cauzelor care generează această situație, iar la final voi comenta și cu privire la această inițiativă, pentru că lucrurile se leagă.

Titi Aur: nu mai există educație rutieră în școli și licee

În primul rând, la noi nu mai există educație rutieră în școli și licee. Educarea elevilor și liceenilor, conștientizarea lor cu privire la traficul la care participă de mici, în calitate de pietoni, este nulă.

În al doilea rând, nivelul școlilor de șoferi a scăzut îngrozitor de mult. Nu mai au profesori de legislație, nu se mai face poligon, nu se mai face conducere de noapte. Deci, nici aici nu înveți, educația și conștientizarea pericolelor și a responsabilităților sunt aproape nule.

Gândiți-vă numai cum se ia examenul teoretic: faci chestionare până le înveți pe dinafară. După ce termini școala de șoferi, nu mai zic, chiar nu se mai face nimic.

Prin urmare, referitor la acest proiect de lege, cred că, dacă am fi educați și, fără supărare, dar nu suntem, ar fi în regulă. Dar nu văd cum îmbunătățește educația rutieră și cum diminuează riscurile prezența unui adult care conduce prost de zece ani lângă un tânăr care doar începe să conducă prost”.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel