Din cuprinsul articolului
Se schimbă data Paștelui? Patriarhia Română a transmis într-un comunicat, ca urmare a declaraţiei recente a papei Francisc potrivit cărea Biserica Catolică este pregătită să accepte o dată unică a sărbătoririi Paştelui.
„Așadar, și prezenta inițiativă se înscrie în același parcurs de lucru, ținând cont și de recomandarea foarte importantă a Sinaxei Întâistătătorilor și Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe, întrunită între 21-28 ianuarie 2016 la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, în cursul căreia s-au precizat următoarele:
Tema calendarului
„În ceea ce privește tema Calendarului, este potrivit ca fiecare Biserică să fie liberă de a pune în practică ceea ce consideră de cuviință pentru formarea duhovnicească a enoriașilor săi, dar fără să modifice data sărbătoririi comune a Paștilor de către toți ortodocșii”, a precizat BOR în comunicatul citat de News.ro.
„Orice inițiativă referitoare la data de sărbătorire a Paștelui poate fi discutată doar în cadrul unui Sinod pan-ortodox”, potrivit BOR.
Papa Francisc a afirmat sâmbătă că Biserica Catolică este gata să accepte o singură dată pentru Paște, în timp ce această sărbătoare religioasă este adesea celebrată la date diferite în funcție de calendarele religioase folosite.