Sari la conținut

Se poate slăbi cu ou şi pâine prăjită?

Ou cu pâine prăjită, cereale cu lapte sau fructe uscate cu lapte. Nutriţioniştii spun că aceste combinaţii simple pentru micul dejun nu doar că ne ajută să slăbim, dar menţin şi masa musculară.
Potrivit specialiştilor, nu e nevoie de un regim complex. În plus, trebuie să faceţi mişcare şi să vă supravegheaţi alimentaţia de peste zi. Un studiu realizat de cercetătorii americani a arătat că persoanele care sar peste micul dejun prezintă un risc crescut de a se îmbolnăvi.

Cititi mai mult pe EVZ.RO.

Elena Oceanu

Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel