Sari la conținut

Se întâmplă în România! Un spital, obligat să achite daune de 200.000 de euro unui fost pacient

Se întâmplă în România! Un spital, obligat să achite daune de 200.000 de euro unui fost pacient.

Conducerea Spitalul Județean Piatra Neamțeste obligată să-i plătească daune morale substanțiale unui fost pacient infectat cu stafilococ, în timp ce era internat în unitatea medicală.

Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, un muncitor în domeniul construcțiilor dintr-o comună din județul Neamț,a ajuns la spital în urma unui accident de circulaţie, cu o mână şi un picior rupte şi a suferit două operaţii.

Se întâmplă în România! Un spital, obligat să achite daune de 200.000 de euro unui fost pacient

În acțiunea de daune depusă la instanță în 2017, pacientul a susținut că a fost externat fără să fi fost vindecat de infecția nosocomială contractată în spital și fără recomandarea unui tratament de specialitate, astfel că operația ”nu se vindeca, avea dureri și nicio certitudine de vindecare sau de ameliorare”.

Potrivit newsmoldova.ro, la rândul său, pacientul de 36 de ani a fost trimis în judecată pentru faptul că la momentul accidentului era băut. A fost condamnat cu suspendare și obligat la ore de muncă în folosul comunității, dar, într-un proces ulterior, a fost scutit de obligația din urmă după ce a demonstrat că, în urma tratamentului inadecvat, are un picior mai scurt cu 4,5 centimetri.

După un an și jumătate, bărbatul s-a internat la Clinica de Ortopedie și Traumatologie I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. La acel moment, analizele au confirmat prezența Staphylococcus aureus MRSA. A primit tratament și s-a vindecat de agentul infecțios multirezistent.

Acesta „a fost informat de medicii care l-au vindecat că tratamentul care-i fusese administrat la pârâtă cu Tavanic sau Levofloxacina fusese făcut cu un antibiotic mediu, pentru infecții ușoare sau moderate, ceea ce nu era recomandabil, pentru că a determinat reacția bacilului care a devenit mai rezistent și nu putea fi combătut fără tratament perfuzabil în spital de specialitate”.

Inițial, bărabtul a cerut daune morale de 800.000 de euro și 10.000 de lei prejudiciu material

Instanţa a reţinut că pacientul a avut de suferit din cauza infecției din spital „cu certe consecințe negative asupra modului său de viață”. Inițial, pacientul a solicitat magistraților să oblige unitatea medicală la plata sumei de 800.000 de euro daune morale și minimum 10.000 de lei prejudiciu material.

Cuantumul primei sume a fost justificat de faptul că va trăi toată viața protezat, va avea nevoie de ajutor, medicație și îngrijiri permanente, dar și de intervenții medicale de specialitate, care să adapteze dispozitivele de protezare la evoluția parametrilor organismului.

Pe baza raportului medico-legal întocmit în cauză de IML Iași, instanța a decis în favoarea bărbatului

„Pacientul a avut de suferit din cauza infecției din spital cu certe consecințe negative asupra modului său de viață. Durerile fizice și intervențiile medicale pentru înlăturarea consecințelor lor generează, de asemenea, suferințe psihice. Toate aceste împrejurări au rezonanță negativă în plan psihic și afectiv.”

Astfel, băarbatul ar trebui să primească daune morale de 200.000 de euro, care urmează a fi plătite de spital, o cerere a acestuia de obligare la plată a unei firme de asigurări cu care avea contract fiind respinsă. Atât V.C.G., cât și spitalul au depus apel împotriva acestei sentințe. Conducerea spitalului județean susținut că bărbatul a venit cu stafilococul din exterior și a atacat decizia cu apel.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel