Categories: Stil de viaţă

Se întâmplă în prima DUMINICĂ a lunii MAI. Este ZIUA INTERNAȚIONALĂ a RÂSULUI 2018

Ziua mondială a râsului se celebrează, anual, în prima duminică a lunii mai. În 2018, această zi este marcată la 6 mai.

Atât cu prilejul Zilei mondiale a râsului, cât şi în cadrul întâlnirilor obişnuite ale cluburilor dedicate râsului, sunt programate evenimente menite să stârnească zâmbete şi hohote de râs, precum spectacole de muzică şi dans ori concursuri umoristice.

Ziua mondială a râsului este iniţiativa indianului Madan Kataria, fondatorul mişcării ”Laughter Yoga” (Hasyayoga), adică terapia prin râs, el fiind şi autorul cărţii ”Laugh For No Reason” (2002) (Râzi fără motiv). Efectele acestei terapii sunt cât se poate de serioase şi importante, conform laughteryoga.ro.

De exemplu, susţin adepţii terapiei amintite, eliberarea endorfinelor prin râs poate schimba în bine starea de spirit după doar câteva minute. Endorfinele, numite uneori şi ”molecule ale fericirii”, sunt substanţe chimice produse de creier ca răspuns la o varietate de stimului. Acestea pot reduce stresul, proprietăţile lor analgezice fiind comparate chiar cu cele ale morfinei. Mai mult, eliberarea endorfinelor în organism poate duce la îmbunătăţirea sistemului circulator şi întărirea celui imunitar.

În al doilea rând, terapia inspirată de Madan Kataria promite transformarea bunei-dispoziţii în adevărate exerciţii de respiraţie şi de tip cardio, ceea ce, pe termen lung, ajută la oxigenarea mai bună a organismului şi la menţinerea unui tonus ridicat, potrivit Agerpres.

Primul club de terapie prin râs a fost înfiinţat de Madan Kataria în anul 1995, într-un parc din Mumbai, numărând şase persoane. Kataria a organizat pentru prima dată Ziua mondială a râsului în 1998, tot la Mumbai, cu participarea a peste 12.000 de oameni. Evenimentul a trecut curând graniţele Indiei, în anul 2000 peste 10.000 de danezi marcând această zi în centrul capitalei Copenhaga.

În prezent, există peste 10.000 de Cluburi de Râs în peste 70 de ţări, inclusiv în România, precizează laughteryoga.ro.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: