Din cuprinsul articolului
Se impun restricții la consumul de apă potabilă! Administrația Națională Apele Române spune că multe localități din țară au deja restricții în alimentare deoarece presiunea apei este foarte scăzută în această perioadă, mai ales pe timpul nopții.
Autoritățile atrag atenția că apa potabilă trebuie folosită în mod responsabil, în condițiile în care valul de aer tropical a adus temperaturi extreme în aproape toată țara. Administrația Națională Apele Române spune că rezerva de apă este suficientă, dar mai multe localități din țară au deja restricții în alimentare. Într-un cartier din orașul Zărnești, de pildă, presiunea apei este foarte scăzută în această perioadă, mai ales pe timpul nopții.
Primarul Alexandru Igrișan a precizat pentru Radio România Brașov FM că una dintre cauze ar fi consumul excesiv al apei pentru udarea grădinilor.
„Pe lângă casele locuitorilor s-au construit și unități de cazare, restaurante, care, evident, se alimentează din aceeași resursă de apă și, evident, în momentul în care împarți aceeași cantitate de apă la mai multe gospodării, la mai multe unități, ea nu este suficientă și probabil și pe fondul folosirii apei în gospodărie pentru udat grădina și alte chestiuni, din păcate, cantitatea de apă nu este suficientă”, spune Alexandru Igrișan.
Potrivit Administrației Apele Române, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare din țară este de peste 80%, fapt care asigură necesarul pentru beneficiari din sursa de apă de suprafață, în regim centralizat. Reprezentanții Apelor Române spun că la Centrala Nucleară Cernavodă nu sunt probleme privind alimentarea cu apă, potrivit RRA.
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…