Din cuprinsul articolului
Din această vară, România se va mândri cu o nouă fabrică de medicamente. În țara noastră se ridică una dintre cele mai moderne fabrici din industria farmaceutică europeană, cu o investiție ce depășește 60 de milioane de euro. STADA România, subsidiară a grupului STADA Arzneimittel AG, este la conducerea acestui proiect de amploare.
Termen finalizare a proiectului: iunie 2024
Guvernul României a contribuit parțial la implementarea acestei facilități de producție prin acordarea unui ajutor de stat. Termenul de finalizare a proiectului este stabilit pentru luna iunie 2024, iar după aceasta, se va începe procesul de obținere a autorizațiilor necesare.
STADA România a transmis coordonatele proiectului, evidențiind dimensiunea sa impresionantă. Cu 100.000 de metri pătrați de teren, 30.000 de metri pătrați construiți, 12 linii de producție și o capacitate de 160 de milioane de cutii de medicamente pe an, fabrica va genera aproximativ 400 de noi locuri de muncă.
Acesta se va construi în cadrul Parcului Industrial Arieș din Turda, județul Cluj, potrivit zcj.ro.
Este prima fabrică de medicamente construită de la zero în România, în perioada modernă
„Este prima fabrică de medicamente construită de la zero în România, în perioada modernă. Am plecat de la o investiţie de 48 mil. euro, dar sărim uşor de 60 de mil. de euro spre finalul investiţiei”, a spus directorul Mihai Fugarevici.
„Probabil că va fi una dintre cele mai interesante fabrici din Europa: capacitatea de producţie este uriaşă, datorită tehnologiei. Sunt 12 linii de producţie care vor livra câte o cutie de medicamente pentru fiecare trei cetăţeni ai Europei”, a declarat directorul Mihai Fugarevici.
Grupul Stada este unul dintre cele mai mari companii farmaceutice din Germania şi a intrat pe piaţa românească printr-o subsidiară în anul 1992. Compania este prezentă în 120 de ţări, având 20 de fabrici.
În România, prezenţa Stada include sediul din Bucureşti, un laborator de testare a produselor în Timişoara, dar şi un depozit de medicamente, tot în Timişoara.